Poezie
imortal
2 min lectură·
Mediu
dacă s-ar năboi o boala peste întreaga omenire
mi-ar fi mai ușor
să fiu singura prin venele căreia curge sânge sănătos
să fiu singura în interiorul căreia
se zbat organe sănătoase
să am puterea sub forma unei sfere luminoase
și s-o țin în mâini, în umbră, la adăpost
să am puterea să îi vindec pe restul
și să nu o fac
aș fugi la capătul lumii și nu aș întoarce capul
i-aș lăsa pe toți să mă caute
să mă ceară, să mă roage
sau mai degrabă să mă implore să îi vindec
poate că nici nu i-aș auzi
poate chiar i-aș lăsa să moară de unii singuri
cuprinși în întregime de ură pentru mine
s-ar zbate la picioarele mele dacă m-ar găsi
s-ar zbate din răsputeri cu patimă și ardoare
cu disperarea reflectată în ochii ăia morți
în tonul din voce
dar eu aș fi dispărută de mult
aș fi deja la capătul altei lumi
și nici că mi-ar păsa
cu marea lângă mine aș fi
de negăsit
m-aș pierde la granița dintre lumi
lipsa lor mi-ar aduce fericire
cât n-aș mai ști ce înseamnă să iubești un om
o bucată amărâtă de carne
un suflet prăpădit
o grămadă de oase adunate și acoperite
de piele
de piele cât cuprinde
ce-acoperă doar ură
și formează un morman
plin de răzbunare.
001430
0