Jurnal
Fântâna
2 min lectură·
Mediu
Eram mare de-acum. Ajungeam să învârt roata fântânii şi puteam să-i privesc în adânc.
Cum mătuşa Soltana era mică de stat şi mama nu se mai putea apleca peste colac să deşarte ciutura în găleată, că avea burta la gură, tata a pus un uluc pe colac și un cârlig prins în belciug de tambur aşa că era de-ajuns să agăţi cârligul de gardina ciuturii, să tragi de lanţ şi, uşor, s-o cobori ca apa să curgă pe jgheab direct în găleata pusă pe buturugă.
Cum tata nu-şi mai vedea capul de treburi şi fratele era cu vacile la păscut, pândeam când nu mai era apă-n găleată şi fuga eram la fântână.
-Ai grijă, Ionică mamă, ai grijă...
Nu era uşor de adus apă. Trebuia să pun frână cu mâna când ciutura cobora şi la scos gâfâiam de roată trăgând. Si-atunci?
Când am avut voie s-aduc apă prima dată, m-am uitat şi-am văzut în oglinda din fundul fântânii un copil privind înspre mine. I-am zâmbit şi i-am făcut cu mâna şi el mi-a răspuns. O picătură de apă prelinsă de sus l-a lovit peste zâmbet şi el s-a pierdut în cercuri şi umbre. Uşor tremurând a apărut după o vreme. Am scos apă şi cu ambele mâini am aburcat căldarea pas cu pas până la umbra agudului. Am stat să-mi trag sufletul. Înainte de-a apuca iarăşi de toartă am văzut cum el mă privea din găleată şi-am râs unul la altul.
-Ai văzut că te-am scos?
Îmi plăcea cum râdea cu doi dinţi lipsă. Găsisem un prieten, şi singurul adevărat până azi.
I-au crescut dinţii. Și eu am crescut şi roata vieţii m-a dus, spiţă cu spiţă, tot spre apus...
Cei dragi sunt azi amintiri. Apa curge pe ţeavă. Fântâna-i cu ghizdeiu-ntr-o rână. La capătul lanţului ruginit e o căldare de tinichea spartă.
În toamnă, trecând pe lângă ea, nu ştiu de ce am crezut că în ea aş putea să-mi revăd chipul de altădată. Nu l-am văzut. Era acoperit de frunze de nuc şi de paie din cuiburi de vrăbii...
031.832
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 341
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Postolache-Doljești. “Fântâna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/jurnal/14160506/fantanaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Imanența e ca o “fântână” din care scoatem apa limpede şi curată a potențialului, cu care ne astâmpărăm setea de sensuri, satisfacții, distracții, vocațională şi creațională, însă cei care au în interior un deşert, ar trebui să-l comprime în neant, pentru a-l izola şi exila de fluxurile energetice, existențiale, mentale şi ale sistemului uman.
0
de la suflet la suflet doar copilul îl ştie.
prin sinceritatea trăirii, chiar şi atunci când
stâlceşte puţinele-i cuvinte,îşi transmite uşor starea...
al meu care încă mă bântuie se bucură că v-aţi oprit
să-i ascultaţi scâncetul de lângă fântână
şi vă mulţumeşte. Ioan.
Răzvane,
mulţumesc de popas şi vorbe înţelepte. Ioan.
prin sinceritatea trăirii, chiar şi atunci când
stâlceşte puţinele-i cuvinte,îşi transmite uşor starea...
al meu care încă mă bântuie se bucură că v-aţi oprit
să-i ascultaţi scâncetul de lângă fântână
şi vă mulţumeşte. Ioan.
Răzvane,
mulţumesc de popas şi vorbe înţelepte. Ioan.
0

Cu mijloace extrem de puține autorul face să răzbată nostalgia după cei dragi, ce azi nu mai sunt, după fântâna, acum o ruină