zile de primăvară. 2

20 martie. ziua fericirii. aşa să fie! mijesc ochii. zorii îmi zâmbesc făcându-mi din ochiul ferestrei. cu suflet primenit primesc lumina ca-n scăldătoare de botez Duhul Sfânt. mă văd, mă simt, gândesc şi sunt fericit, Doamne, că încă exist acum şi aici şi-ţi mulţumesc... răspund unui gând rătăcit: da,sunt sigur că într-o zi vor veni nişte zori ce se vor dispersa într-un rest de lacrimă prelinsă de sub pleoapa închisă pe veci dar sunt liniştit. Dumnezeu fi-va mereu cu mine până vom ajunge iar tremur, şi dacă în şi cu mine aici s-a simţit bine poate cândva va dori să fim iar pe pământ, ca om, împreună. simt o stare de bine cu treaba asta pusă la punct. casc şi-mi trec cu mâinile peste ochi. zâmbesc. sunt o furnică pe-o margine de muşuroi frecându-şi cu picioruşele faţa... las răgaz animalului să se îngijească de sine. bărberit, în nări cu vapori de cafea şi telecomanda în mână deschid uşa năvală să dea lumea de-afară la mine... o bufnitură în suflet şi figurina fragilă, părelnica mea fericire, se face ţăndări. cum altfel dacă văd cerul Ucrainei sfârtecat de gloanţe, bombe şi de rachete lăcrimând în ochii copiilor şi a mamele lor în mărşăluirea pe drumul pribegiei? tâmpla-mi devine câmp de război. de-o parte şi alta întrebări în rafale, luări de poziţii, cor de bocitori, manipulări, încriminări şi strig: Doamne, cum şi de ce s-a ajuns la prăpădul ăsta pe lume? tace cel din hăuri de ceruri, în mine al meu plânge... gâlceavă a fost şi va fi mereu pe pământ, de la doi oameni până la ţări şi uniuni de popoare. omul e animal social, de turmă şi turma are nevoie de cineva s-o conducă, important e de cine şi cum. IQ=ul mediu al omenirii se zice că e 90 - 100 şi doar de la mai mult de 120 începe să se risipească ceaţa de pe creier ca la peste 130 să se facă deplină lumină. nu ştiu cât îmi este IQ-ul dar la câte întrebări nu am răspuns sunt sigur că fac parte din turmă... urmează ziua păpuşarilor