Ioan Postolache-Doljești

popândău ridicat ca un semn de mirare bat jurul cu ochiul căscat din hat în hat peste vreme... zi caniculară. nor din senin, suspect înainte de solstiţiul de vară... bură de ploaie. gol

sufletul poetului e un vagin ninfoman lacom în a fi excitat penetrat răscolit de plăceri abuzat violat de-ntrebări cu orgasme dureri până la pragul de saţ şi-atunci găsim poetul pierdut cu

să arză-n flacără de verb cel ce iubește și mai speră, cum arde-n boltă sfânta sferă să arză-n flacără de verb. din zi în zi tot mai acerb, cuvântu-n dor când și-l transferă, cel ce iubește

Agonizează toamna înecată-n cețuri, pădurea-așterne pat pentru jivine, elanurile-s azi ruine, azvîrl cu visele la resturi și-aș vrea,cît aș mai vrea,să-mi fie bine dar țărna-i udă și se face

gata ai zis am venit calendarul o spune exact ca anul nou ce te trimite să-ți vezi buletinul doar că acum dragă doamnă toamnă nu ești ca de obicei la menopauză mohorâtă acră ciufută ci mai

Lină lumină, Inima-i plină, Mamă, de tine. Braţele, doamne, ce leagăn... Amintirea ta, Rana Ochilor... Mamă, Apusul vine spre mine... Nani, nani, nani, aud veşnicia Ademenindu-mă lângă

cea mai frumoasă poezie nu poate a fi scrisă de bărbat e harul dat pentru femei cu patimă în pat să o compună cu şoapte şi-onomatopei...

şi-am desenat globul pământesc îmbrăţişat de un om îmbrăcat în hainele mele, privit din spate să nu i se vadă chipul de fiară. se văicărea că vine Paştele şi banii-s pe sponci şi toate-ale

a câta oară o fi nu catadicsesc să mai aflu starea bizară o iau ca pe ceva firesc din decor surprins chiar uimit la-nceput sâcâit mai apoi de insistenta lui apariție ba ca un șut ba ca o frână

să mai pășim măcar din când în când pe vârfuri sunt șubrezite căile de gând nu c-am muri de necuvânt dar și-o luxație-i de-ajuns că doare oare de ce cu-atâta-nverșunare ne cadențăm călcatul în

știre șoc corp contondent pentru gură cască din Bulgaria veniți de la Dunăre la Scoarța trei județe-s cucerite de șacali fraților e jale mare cum apare câine e și vulpe lup corcitură stricătoare

în cingători de tăceri clipele ursuză ștreanguri la gât de cuvinte degete bătând pe genunchi darabana în minte ceața fierbinte vestește o ploaie acidă și vine seara ți-ar vinde iubirea acum

ți-ai făcut cuibar al singurătății în care orgolios egoist și fățarnic te crezi stăpân pe cuvânt și lumea îți pare o turmă nesimțitoare tu neînțelesul binefăcător al ei pe pământ ipocrit vezi

dicționarele din raft îmi rîd în nas te crezi deștept cît timp ți-a mai rămas te dai rotund rotundul tău e punct și punctul tău e-un electron atît de hidrogen telur uraniu ești doar un ghem

dau clic pe "ce-a fost" și-mi văd pânza prăfuită zdențuită de vânt cu resturi de efemeride uscate iubirile mele pe "ce va fi" n-am timp să mă uit soarele-i în toaca-nserării mă grăbesc

am lăsat apa să curgă în cadă și cât fierbe cimbrișorul pentru decoct mi-am zis: deschide, Ioane, leptopul să văd ce și cum se mai gavarește la noi printre postările noi am dat și de

Simt cum ceva se rupe în sufletul meu, Cum rupte au fost baierele începutului lumii Si vreau să fiu sincer cu tine,iubito, Pînă-n cruzime. Ești frîntă,o știu,o văd și o simnt Și mă întreb de

bună ziua servus salut ce mai faci bine mersi doamne-ajută... schimb de saluturi verbe substantive uneori interjecții sau doar ridici mâna și dai din cap lumea te crede normal cum normal

dacă îmbrăcată în două simboluri apar e că glezna nu mai înflorește luxuriant sub sărut că vinul a prins floare-n pahar și gândul e laț ce strânge nodul din gând e că petale de crini

vorbe și zâmbete false paravan să nu vadă lumea pagodă că zeul ți-i spart ca penitență lași sicomarul să-și înfigă rădăcinile-n tine ți-i frig în vârsta anotimpului cald și asta numai că ai