Ioan-Mircea Popovici

Iau din voiajul acela, la piramide, un punct de dunga albastră. Îl rostogolesc prin zăpada mieilor, până-l fac de-un trup de om de zăpadă. Mai știi cine zicea asta? mă întreabă Daian. Îi place să

Dincolo de ferestre? Plajă, plajă, plajă și-un pic de țărm. Dinspre uscat, bătaia de toacă. Dinspre mare, doar vântul și gândul. Peste toate, zvâcnind în piept, bătăile depărtării. Ei, pe cărare,

Motto : Încă mă joc cu bila și clepsidra, în Tymp ce ție-ți crește piramida. Un câine te latră să-l mângâi. Se uită-n ochii tăi până-n străfundul gândului. La un semn căzu cortina. Păreaaa

Dimineața veniseră niște inși ciudați care se căzneau să-mi prindă șerpii. Unii în lănci de lumină, alții în lănci de scârbă. (Iar s-au desfrunzit castanii, teii, prunii și salcâmii. De departe

Þi-am zis de vis, cum s-a lăsat pe formă, Cum eu și Dumnezeu ne-am întâlnit în normă? Măsura integrală, de ziceri și abis, cuprinde iarăși ape și-un câmp închis-deschis... Totuși, ai zis tu.

Se adunau, încet, încet, în clipe, aduceri de poveri fără aripe, când din trecut se risipeau păreri și se nășteau nespusele dureri, legând de Tymp și spuma unui val, galopul, amintirea și-un nechezat

Trec de pânza de păianjen însoțit doar de Andante și-n pădurea cea mai deasă fluier și îl chem pe Dante. El nechează dintre trestii,(scuturând pe spate șeaua. S-a redus filtrul luminii. Din copacul

Motto: Nimic din tine nu se pierde... o singură grijă să ai: nu te grăbi (și vei avea mult peste cât îți dorești...) Pe când se adunau în mine, povești și cântec și culoare, de umblam mai mult

Motto : Teiu-a cărunțit în galben. Frunze cad pe caldarâm. Pe cutia muzicală e o floare de salcâm... ai văzut... Sub măslin închid în noduri plaja scoicilor cu dor, iar pe dig deschid tăcerea

Norii verii s-au scuturat azi, în prima zi de toamnă. E ultima ploaie a verii, (doar plouă din norii ei). Undeva, pe plajă, voi patru, cu zmeul acela adus de la Brest. Bărcile-s trase pe cheu.

Zbor și țipăt de pescăruș. E iarăși miez de noapte. Trei bătăi scurte-n ușă și a patra mai lungă? Sunt cele patru măsuri din Simfonia Destinului, ai zis tu. Am tăcut, să nu sparg iarăși vreo

Ca o apă care curge trece gândul meu grăbit. O picătură de ploaie, ori poate o lacrimă, a luat echilibrul rotund cu ea și l-a rostogolit.... l-a rostogolit,.... l-a rostogolit... până când,... până

Apele reveniră-n albia lor. Peste toate, tu tăceai în ale tale, aruncând câte o pagina de manuscris în focul unui vis. Dora-mi adulmecă dimineața așteptând o coajă de pâine. Mă privește adânc. E

Din arșița miezului, în mijlocul crezului. Între povești cu glorii, înfrângeri și trăiri, Azi a adus sămânța poveștii cu simțiri. Am început să cred că scriu pentru tine. Sau mai degrabă, că scriu

Aici, în amintirea clipei, când te-ai atins de Infinit/ și când te-ai adunat în șoapte și-ai zis că lumea s-a grăbit/ Născuse gândul o poveste în care tu erai pe-un drum/ și-n visul gării cu

... poveștile s-au amestecat și eu am rămas mult în urma lor... Liniștea o sparge un clopot ce bate-n dungă. Aici începe clipa lungă. În mintea mea e un refuz... Anonim trecea în fugă și lăsa la