Cutia de tinichea

în spații deschise-închise sau invers alte povești de pe țărm. întîlnirea cu divinitatea. o altă formă supremă de a trăi viața din plin. îmi place felul în care se rupe pe alocuri discursul sau mai aproape dialogul subînțeles prin deplasarea în trecut atunci cînd lași pauză și dezvălui gîndurile care se poartă numai în subconștient înainte de a zice_ceva. frumoasă ideea dungii în noapte și cei trei munți între iar \"acolo unde vârful este valea\" chiar de merită reținut. ultimul fragment este cel mai echilibrat cu toate tendințele spre dez-echilibru/aproximare... și bila nu se pierde, doar își continuă drumul prin versul fluid din scara ta.

spațiile se definesc în raport cu puritatea dintre zare și zaruri. prin azur sau nu. adică, adaptarea la formele primordiale cere metodă, una a marilor cititori de semne. eu, la lecția asta, am stat pe coji de nucă. de aceea îmi plac ideile și mă strâmb la forme. dar, vorba aia, pe stradela vânturilor încăpem toți. chiar dacă nu dă-n walhalla.

Multumirile-s la comun, oprindu-ma un pic la corectarea pluralului prin singular si singularitati. De cojile de nuca, fara sa vrem, ne aducem aminte si cand mancam un cozonac cu nuca si mac. Dar despre astea, acum tac si zic de cele in care nu ne opintim cu haltera emotiilor si nici nu intram in oglinzile algebrice ale spatiilor care seaca valea cu sistemul maximal de vectori liniari independenti pustiind in abstractii si contractii... (desi economic vorbind, nu se arunca nici astea)

Spatiile tin de cantec, cantecul de portativ cand in cea mai neagra noapte toate se aduna-n tiv. Dan credea ca-i din rascruce si-a luat plural de vanturi. Dar e vantul care strange ploaia pestelui walhallic. Si-i desertul de cenusa cu izvoru-n munte spalic. Si scrisoarea-i dintr-o noate-n jumatati cu insomnii. Trecerile-s semne-n care corbii memoriei si-ai intelepciunii lasa seminte in cupa (Y)-ului.

Tare bine ar fi sa treci pe la numarul 7 de pe Stradela Vantului si sa afli cata realitate este in ceea ce pare atat de imaginar... eu am trecut de dimineata si n-am incaput pe usa...

cantecul a luat-o inaintea povestii, tu ai ramas in urma ei sa ajunga ecoul, drumul se inscrie in peninsula cuprinsa de o iarna infrunzita... pe margini rasar ganduri in stoluri de vise...

cand, dupa ploi, am deschis cutia de tinichea, un arc-en-ciel invelea Tarmul... un pescarus si-a luat zborul spre Far... sa-i aminteasca Batranului despre...

Pestele in ploaie

Eh, ça va bien! C\'est justement ce que je veux. J\'ai assez de motifs. (poisson bleu)

Casa cu iedera

Tu sais que mes lettres à la mains se perdent encore même aujourd\'hui. Peut-être, c\'est pour ça que ces lettres je les ai beaucoup à cœur. Pour voir jusqu\'où et combien s\'allongent les racines de cette histoire... (lettres en bleu)

Dorra

Cette plage, je l\'ai sais mieux que je connais la ligne de la vie, la ligne de l\'esprit et la ligne du cœur. La dernière marche de l\'escalier de la maison couverte de lierre est faite de petites pierres que moi et Anna ont ramassées avec les plus arrondies pierres de l\'été, sur la plage. Anna les avait cueillis en séries de 17. Chaque pierre et chaque série ont un nom qu\'elle leurs a donné. Quand je me retrouve sur la dernière marche, je m\'assoie sur l\'escalier, j\'allume une pipe que j\'avais reçue de... (pierres bleues)

Ceasca de cafea

... dans mon histoire, au début, était un enfant. Le deuxième est apparu après trois ans. Il est arrivé un troisième, un quatrième et comme ça, dans le Tymp, le fil de l\'histoire s\'est fendu et s\'est dissipé comme le sable de la mer s\'est éloigné beaucoup plus que serrait d\'ici jusqu\'à la ligne de l\'horizon. C\'est pour ça que je te dit, dans ce que je te raconte, laisse le moins possible des \"pourquoi?\". Cette histoire, dans laquelle le soleil batte dans la fenêtre et moi, je boit le café de la Solitude...

Scara lui Escher

La tasse de café? Bien sûr, une allusion. L\'Échelle d\'Escher? Une réalité que tu l\'a toujours prise comme illusion. Ici, entre les secondes, le dévidoir laissa rouler la bille bleue. Cette fois-ci, dans le doux roulement, avec la lenteur au maximum, s\'arrêta dans la goutte de rosée sur la fleur de coquelicot sauvage...(la tasse bleue)

Stradela vantului

J\'ai fermé les yeux et j\'ai jeté les dès tout prêt de la bille sur l\'escalier… Ça ce peut pas! crie Remy sur l\'épaule du mannequin en bois de cognassier...(Remy à la poitrine bleue)

Oglinda ovala

Je flâne sur La Ruelle du Vent, en cherchant la maison aux escaliers jumelles... Pamhila m\'avais deviné que je prendrais l\'Échelle de Jean, après que je serais égaré sur l\'Échelle d\'Escher.(flâner en bleu)

Un cantec si-un latrat de caine

et, peut-être, un matin, quand le soleil va refléter sur le mûr de la cité... quand les hauts herbiers qui épaulent le ciel seront encore plus remplis d\'arômes et de coquilles, peut-être, un été tu arrivera à la mer te montrer Histria, comme elle est pleine de vie... (chanson bleue)

Zbaterile între sunet, culoare și formă dau măsura integrală a deschiderii (închiderii) de (întru) sine. Dincolo de cuvinte prăfuite și întâmplări miraculoase - doar diapazonul sunetelor grave, în urme de timp pe arcușul Ultimului Solist. Din hazardul aflat între armonie și dizarmonie se naște sensul ca o continuă aproximare a sufletului, ireductibil, în esență, la conceptualizare.

Cam atât, deși \"văd\" mai multe. Dar, deși cred, nu știu...

mării am scos litera A...dar mesajele nu merg...așa că le voi dosi în cutia tympului...din 2003 cum spuneai...într-o integrală a spațiului tymp...fără yahoo...

aici, intre poveste si hazard, e loc ingust de trecere prin gard si-n punctul unghiular de pe curbura, e zborul din continuu pentru tura. rocada intre gol si intre plin reda masura normei in ochiul de senin...