Jurnal
Istmul (e)
(Sub tăcere)
1 min lectură·
Mediu
Zbor și țipăt de pescăruș. E iarăși miez de noapte. Trei bătăi scurte-n ușă și a patra mai lungă? Sunt cele patru măsuri din Simfonia Destinului, ai zis tu. Am tăcut, să nu sparg iarăși vreo scoică.
Într-o totală dependență de întâmplare, povestea-și făcea loc în viața mea. Sunau trâmbițele, ca la portile Herimonului. Băteau tobele ca la căderea Bastiliei. Piața Ovidiu se umpluse de lume. Un carnaval pe tabla de șah a primului festival. Privirile ni s-au încrucișat ca din întâmplare. Ai tresărit, ai zâmbit și ai zis: tu, cel-care-zice! Ce zici? Important este să transformi un pion în orice altceva...
Restul le-am trecut sub tăcere.
094351
0
