Jurnal
Poetul Radu Șuiu a plecat
(când se vor tângui clopotele)
5 min lectură·
Mediu
1.
Mâine, la orele 13:59,
când se vor tângui clopotele
în drum spre Domnul
Poetul Radu Șuiu va trece
pe la Biserica Albă, de la Dacia.
Cina de Parastas, la Delfinul de lângă Zoiosu.
Dumnezeu să-l aibă-n paza Lui.
Amintirea lui Radu va rămane vie
cu toate nuanțele vieții
începând cu Viața de Pescar
și de Pictor de la Pescărie
până la cea plină de Har
a Cântului și-a Poeziei,
hărăzit cu un spumos umor,
profesor de engleză și traducător,
autorul unor rubrici
Civica, în Cugetul de Constanța
Triunghiul Bermudelor, în Revista Tomis
Volume de poezie, Aora și Transamoria
cu o permanentă mare iubire, Marea…
din ale lui Radu Trăiri Albastre
Iată-l aici, în Casa de la Pescărie, cu vocea-i gravă, de bariton...
“Sunetul nopții, inconfundabil
Mătăsuri căzând de pe umerii tainei
Într-un fel sau altul tot trebuie să mori.
N-ai de ce să te temi – îmi spun uneori –
Când viața ne-atârnă de-un fir, ca un bumb,
Ce mai contează foc, apă sau plumb?
Mi-e limba o mierlă ținută în cușcă,
Mantaua-mi de vise, hârciogii mi-o mușcă
Scuipând întristați, când văd că nu-i bună
Nici de mâncare, nici de furtună.
Măcar de n-ar fi prea târziu să dau cep
Butoiului cu iluzii și să concep
O lume în formă de evantai
Trasă de cai bleumarin spre Rai
Sau să propun, încălzit după vin,
O dată-n Istorie să sărbătorim
O zi mai aparte, de esență, precară
Ziua Adevărului, bunăoară
Tăcerea dezmiardă o harpă de umbre,
Goală, noaptea-și strivește
Sânii albaștri de marmura zorilor.
(Ilie-Radu Șuiu, în seara de Sfântul Ioan) “
ție mereu îți scapă câte ceva
uneori nici nu observi
așa cum n-ai observat
trecând prin Cafeneaua Scriitorilor
în perioada lui Zelkanu
și-a lui Radu Șuiu
Poetul cu Umbrela și Cuiu
Poetul trăiește-n Metafora Vieții
ce spune el, se întâmplă în inima lui
acolo-i locul Veșniciei
și-al Absolutului
eu iți spun cum este la Pescărie
vorbind din Interior
sigur că de la tine se vede altfel
pentru că privești din Exterior…
Joi, 15 iunie 2017,
(de la Pescărie, Mamaia)
2.
Vorbeam noi despre lume, viață și slăbiciuni,
despre straie, capcane și tutun…
despre straie
Duhul nu încape în capcana vorbei priponite
3.
Pe lângă manuscrise
cu gânduri, cu versuri,
sau pagini de jurnal
luam câte-o carte
din raftul de sus
deschideam și citeam
unde s-a deschis cartea
Ultima oară, Radu mi-a citit din Kipling:
“În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să guști frumosul din tot ce e curat,
Fă-ți timp, că ești de multe mistere-nconjurat!
Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții adevăratul sens!
Fă-ți timp, acum!
Să știi: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi!”
Iar eu i-am citit din ale lui:
“Cu dibăcie de maestru/ cu artă chiar, mi-am șlefuit/ greșelile...Altceva nu mai pot dezvălui despre mine/ decât, poate, pe-o asimptotă blândă/ dacă ceasul din inimă/nu se oprește undeva/ prea devreme...”
4.
..........
...............
.....................
Nicul Albu venise cu o coroană "în Memoria Celor Trei, Albu, Jean și Ridvan...". Mi-a promis că vom ține vie Memoria Poetului.
Vineri, 23 iunie, 2017
5.
În Galeria Memoriei mele, între toate anotimpurile, Vara-i cea mai bogată-n Darul Răsăritului și-al Apusului. Pe farul meu, de-ar fi să jur, tot nu s-ar întoarce zilele când ieșeam la pescuit pe Dig, la mare, la Histria, la Dunăre, la Somova, la Hârșova, la Gârliciu, la Topalu...
Duminică, 25 iunie, Constanța
(pe Terasă la Herimon, la geamuri multe)
6.
nu rămânea decât să-ți scriu și despre lămâi
evident că despre lămâii amari ai Ciprului
în care să las la vedere Cheile Sfântului Petru
și Epistolele lui Pavel
măcar cele către Corinteni
către Evrei și către Romani
și vei ști atunci
că ai răspuns la toate
să fie spre armonie
precum crinii care odihnesc pe iarbă
împreună cu cântarea
"cu Sfintii Odihnește, Hristoase,..."
și toate celelalte-ți vor aminti cum
stai tu-n gânduri pe trei rânduri
străjuind vară de vară
o poveste liniștită
lângă Marea nesfârșită
7.
de pe Plaja cu Suflet,
cei patru crini
și toate celelalte
tălmăcind dintr-un Mister
Miercuri, 28 iunie, Constanța
(La Mănăstirea Sfinților Apostoli)
8.
Radule,
a. Se fac 40 de zile de când Sufletul tău a pornit călătoria
să-și ia la revedere de la toate cele de jos.
Se spune că-n a 40 zi este “Judecata personală”.
Noi, cei rămași, am trecut, în numele tău,
pe la nevoiași și pe la singurateci.
b. Fii liniștit că, de când ai plecat,
multora ne lipsești.
Umorul tău acid, vocația ta pentru “situații inedite”,
hazul tău de necaz
și nu-n ultimul rând,
trucurile tale de-a sta-n
lupta directă cu ori/ori, disjunctiv,
și-n același timp
asociativ cu albișoara
și tutunul
de Sfântul Ilie
când știai că-i
Hramul Mănăstirii de la Histria
cum ți-am promis
m-am ocupat de
Zidul Alb
de la Istria
Str. Iulia nr 12
c. Mai stăm noi de vorbă.
îți aduci aminte ce-am mai râs de glumele astea:
“- Dacă mai vii beat, nu îți mai vorbesc toată viața !
- Fă muiere ! Nu mă ispiti !
Noapte. Ora 3. Brusc vecinul a început să bată cu pumnul în ușă.
M-am speriat așa de tare că era să scap bormașina din mâini !”
Lui Ilie-Radu Șuiu, din partea clubului: “Clubul Singuratecilor”
(Cogealac, Cuibul cu Dor, Nr7, Sâmbătă, 22 iulie, 2017)
0610.355
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 911
- Citire
- 5 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “Poetul Radu Șuiu a plecat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14108857/poetul-radu-suiu-a-plecatComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
O poezie foarte tristă dar și foarte frumoasă. Dumnezeu să-l ierte. Să nădăjduim că de acum va scrie, undeva, într-un locaș pregătit de Domnul.
0
Distincție acordată
Nu l-am cunoscut pe acest admirabil om. Dat fiind faptul că nu mai este prezent în paradisul vieții, fie ca somnul să îi fie lin.
0
... lumină, să scrie!
0
cuvânt și unealta cuvântului fiind
cum sunt toți poeții acestui pământ
te-ai și l-ai făurit
șlefuit
cum ai și s-a vrut
în marile singurătăți ale clipei
contemporani
unul de altul nu am știut
acum singurătățile tale cu tine cu tot
au plecat în pământ
în tânguire de clopot
un amic s-a făcut clopot și el
să-mi poată auzi urechea de tine
poate că asta e veșnica ta pomenire
plus niște-ngăimări de cuvinte uzate
"dumnezeu să-l adihnească"
"lumină să-i dea dumnezeu"
și așa mai departe...
deasupra de lume acum
zâmbești poate la vorbele lor
ca și mine mereu ai știut
că poetul e ultimul avatar
a lui dumnezeu pe pământ
final al metempsihozei
purificat prin cuvânt
să se reîntoarcă în sine...
la revedere îți spun Radule
în Matricea Divină ne-om întâlni
ne-om recunoaște
și ca îmtre prieteni
ți-oi povesti
ce și cum a mai fost după tine... Ioan.
cum sunt toți poeții acestui pământ
te-ai și l-ai făurit
șlefuit
cum ai și s-a vrut
în marile singurătăți ale clipei
contemporani
unul de altul nu am știut
acum singurătățile tale cu tine cu tot
au plecat în pământ
în tânguire de clopot
un amic s-a făcut clopot și el
să-mi poată auzi urechea de tine
poate că asta e veșnica ta pomenire
plus niște-ngăimări de cuvinte uzate
"dumnezeu să-l adihnească"
"lumină să-i dea dumnezeu"
și așa mai departe...
deasupra de lume acum
zâmbești poate la vorbele lor
ca și mine mereu ai știut
că poetul e ultimul avatar
a lui dumnezeu pe pământ
final al metempsihozei
purificat prin cuvânt
să se reîntoarcă în sine...
la revedere îți spun Radule
în Matricea Divină ne-om întâlni
ne-om recunoaște
și ca îmtre prieteni
ți-oi povesti
ce și cum a mai fost după tine... Ioan.
0
între multele incertitudini/ o certitudine/ Poetul Radu Șuiu/ pe numele lui complet Ilie-Radu Șuiu/ a luat doar distanță/ să-și vadă toți prietenii/ deodată...
Vorba lui: Iubesc lumina pentru că-s un Ilie. "De-ai auzi luminile din mare/ Ce melodie fără seamăn cântă"...
Tuturor celor care-au lăsat stele și gânduri din inimă curată, mulțumirile întregului grup ultramarin... ceasul lui Radu s-a oprit un pic prea devreme... "când marea pare-un templu gotic/ surpat cu pescăruși cu tot"
Vorba lui: Iubesc lumina pentru că-s un Ilie. "De-ai auzi luminile din mare/ Ce melodie fără seamăn cântă"...
Tuturor celor care-au lăsat stele și gânduri din inimă curată, mulțumirile întregului grup ultramarin... ceasul lui Radu s-a oprit un pic prea devreme... "când marea pare-un templu gotic/ surpat cu pescăruși cu tot"
0

odihnească-se în pace!
lumina să-l însoțească pe drumul nemuririi!