Muntele

Muntelui nu-i pasă.

finalul acela în care spui \"am mai pus un an să fie\" m-a făcut să zâmbesc larg

în rest același ton știut, se pare că rimele te acaparează pe text ce trece tot mai mult...

numai bine

salut
:)

Rimele se canta-n mine. Eu le las sa-si faca jocul. Din hazard iau doar norocul. Pana fructul este copt, taina lui o tin in opt... sapte-i pregateste haina, zaru-i joaca-n feste faima... evident, e doar o gluma, ca un val nascut din suma (mai tarziu va fi din spuma)... si-i din suma integrala, serpuind intr-o cetate... vara, cand zidurile Histriei sunt pline de ierburi inalte care sprijina cerul, cantecul si latratul fac nodurile pe care n-am apucat sa le pictez inca pe trupul de violoncel... de la suma integrala e cale pana la limita sa... fara cantec, desertul arde... alte chei, alt portativ...

Vuietul Muntelui s-a facut un cantec de izvor ce curge in ulcior....fermecat de dor....sa ajunga la cascada...pe carari serpuite-n 8....dintr-un singur nod....intre Mures si-ntre Cris...se ridica zmeul cu aripi de vis...inspre Paradis...se aude-o poarta care se deschide de la o capita proaspat inaltata din fan si otava culese la anu\'....sa fie...Ponna latra la minune, parca-s soaptele din clipe ce curg agale prin clepsidra...

te-asezi...si-asculti popasul celor *două gânduri rătăcite prin desiș de Paradis*....nu-ti mai trebuie decat o....\"sara pe deal\"....si ochiul deschis al lunii...

la nivel apofatic si trinitate catafatică. finitul si infinitul, muntele si marea, clipa si timpul.... apoi senzațiile tale puctuale, nehotararile confuziile, cautarile, toate cate trei, exact ca-n rugaciune. de aci ma duce gandul ca tocmai imbinarea asta dintre cele antagonice naste ceva, acel ceva care este intre țărm și chemare... mersul piticului in timp inseamna acumulare, inseamna amintire, inseamna iubire. cred ca despre asta e vorba.

Nu vreau sa zic cifrat, inchis, ori hazardat. In cuvinte putine este precum in tehnicile in care, ca sa incapa totul se arhivaza-n pliuri si-n clase de echivalenta in care Eu, Tu, El, Ea, Noi, Ei, Ele se misca-n spirala apofatic-catafatic ca pe-o banda cu o singura fata. Acel da si nu in impacare ori il faci cu un obiect magic care-n povestea asta se numeste Tridentul imposibil, ori te lasi in magia caderii libere si poate ai sansa planarii, ori a apei adanci. De aici, in chei majore, pe carari universale se ajunge in povestea valului ce n-are mare. Si din marea care canta se porneste-un pic de vant, spargand valul de o stanca-n paradoxul altui cant. Si asa cand calaretul strabatuse un desert, de pe-o duna, o naluca... iar se face o mutare, fara caroiaj de joc... si iubirea care naste dualitatea precum dualitatea care naste iubirea... alt joc secund in desert fecund pentru cei care nu iau pastile ca sa-si potoleasca setea (trimitere la fantana amicului nostru care plecase de pe planeta sa ca se certase cu floarea cu spini). Asta-i doar o fereastra deschisa spre plaja cu suflet pe care... intelegi ca-i lunga calea-n mostenirea unei clipe...

7 picături de rouă/7 lacrimi prin abis/pune-ți tâmpla îndoielii/în deșert prin paradis/pe cărarea cu iluzii fug în calea unui zmeu/și îți aduc din Nor albastru suflet nou din curcubeu/muntele, cu a sa tăcere/răsfirată în evantai/ îți va curge în clepsidră /doar iubire prin viu grai.
mulțumesc că ești.

Te-ai uitat intr-o oglinda si-ai vazut trecand licorna? Ai trecut sub semnatura, coltul indoit si ciorna. Si acum cand din oglinda a iesit un pescarus, ii fac scara din nuiele si-o proptesc intr-un urcus...

încă un poem cu o structură interesantă, menit parcă să continue alcătuirea unui \"navod\" existential ce naste POVESTEA, \"navod\" pe care autorul il tot construieste innodand simboluri (fiecare ca pe inceputul unei lumi), cu versuri ca niste drumuri de la un nod la altul ce materializeaza sensuri creatoare de legaturi...continuarea POVESTII are o infinitate de posibilitati...fiecare nod e foarte important... si mai exista si ochiurile \"navodului\"...despre ele doar tacerea...

Ioan si/de Mircea,
am citit cu placere poemul, poemele. am remarcat, si remarc, la tine o mare libertate de joaca a jocului, o stiinta a constructiei bazata pe fundamente, o alterare, constienta, a visului. te felicit!.
cu prietenie,
p.parvescu

... o izbitura de vant, si-un flux de lumina trantira-n fereastra mea. ma uit la umbra de pe ceasul solar si vad coincidentele, stimate Domnule (PP). si eu lasasem un semnal in ziarul cu \"chestionarul imaginar\"... sa fie un punct in plus pe zar... si-n total sa fie 22, cum ii place-n poetica ei nepoatei Pictorului... ne vom iprieteni... am vazut semnatura... aduce-n nerv cu ce-mi place...

Imi place sa dau raspunsuri imediate si-n ele sa nu parasesc tarmul pe care incepuse jocul de sah cu hazardul. Sigur Ioana ca raspunsul acesta venea bine intre ce-mi zici tu si ce-mi zicea Domnul Petrut Parvescu. Ai prins bine. Am ramas si eu uimit de paradoxul acesta al plasei in care ochurile plasei si nodurile fac un joc secund... si pestele se prinde-n ochiuri... si daca lipsesc nodurile, ochiurile noi sunt de fapt rupturi... ori deformari... sigur ca-s multe de spus... dar le vedem daca Tympul ne lasa sa-i facem o casa. deocamdata este inca mult zid, multa padure si marea si departarea ne ajuta si ele intr-un ritm pe care-l impune Scara dubla care inca nu-si recunoaste partile din scara pe care o stia ea la Escher. Eu alergasem pe Scara lui Escher o vreme... acum, scara asta dubla-i un pic diferita...

rima a devenit un procedeu facil astazi. chiar si-asa exista exceptii, insa textul de fata nu se numara printre ele.
dont you just hate when you deja-vu ? eu da. si citind textul tau am impresia ca l-am mai citit prin 100 de manuale scolare, iar asta nu este bine.

Desi ce-mi zici se termina ca un text din noua sectie de propaganda securisto-comunista: ce faceti dumneavoastra aicea, Domnule (P), nu este bine, restul scrisorii este OK. Sigur ca eram mai fericit sa vad si exemplificarile. Daca nu vin, inseamna ca pe Scara lui Escher exista capcane. Daca vin insa, ramane sa vad pe unde au slabit nodurile lui Ragno si pe unde a falsat Zeriab. Am mare incredere in acesti doi gemeni. Martori imi sunt gemenii de la inceputul Peninsulei Tomisului (cei doi alaptati de lupoaica). Se zice ca si eu am fost alaptat de-o catea si de aceea cantecul din Peninsula (vezi si Cantecul cartierului) este colorat de-un latrat de caine...