Ioan-Mircea Popovici

Din când în când, se oprea din pictat și din povestit și mă privea fix. Nu atât pentru mine, cât pentru priveliștea lăsată de povestea ei pe chipul meu... Aerul jilav, de după ploaie, inveli

...eu știu ce-i acela un răsărit ce se plimbă trei luni pe linia orizontului,... și stiu ce-i un apus care nu vrea să apună,... și mai știu să fac cele mai bune cafele, și multe lucruri știu să le

Cuvintele și zâmbetul s-au întâlnit într-o lacrimă. Tu ziceai că-i fericirea de vină. Eu credeam că-i din cauza vântului. Cum nimeni nu putea să ne spună ce și cum, am tras un fum din pipă și ne-am

...ar mai fi de spus, dar asta la Tympul potrivit... Își lasă poeta ascunsă dorința pe-o frunză de verde și-un gând împietrit. De unde se vede cum visul se pierde-n durerea cu nașteri și-n El

Șoaptele se amestecau între ele. Doar Dorra și lătratul Ponnei mă știau duce la Casa cu iederă. Opresc puțin povestea în seara unui cânt. Vino foarte aproape să-ți spun... ai ajuns... mă privești fix

...în povestea mea, la început a fost un copil. Al doilea a apărut după trei ani. Au venit și al treilea și al patrulea și astfel, în Tymp, firul poveștii s-a despicat și s-a risipit precum nisipul

Ceașca de cafea? Desigur, o aluzie. Scara lui Escher? O realitate pe care mereu ai luat-o iluzie. Aici, între secunde, vârtelnița dădu drumul bilei albastre. De data asta-n rostogolirea domoală,

Pe o Scară-n care Tympul rătăcea prin Infinit,... cobora în pasul fugii. Lângă mine s-a oprit. Se atinse de povestea lui a fi și a nu fi și-n cea mai rotundă taină oglindi verbul a fi... Pe Scara

Oglinda ovală (Stradela Vântului) Era de-acum un cântec ce mărginește marea. Tu vrei să-ți povestesc. Eu vreau să privesc și să ascult. Sunt obosit și risipit. Mă urmărește povestea din casa de

Să vezi și tu câtă respirație este în ce credeam că-i doar o iluzie... să simți cum dorul și adorația magilor au ajuns pe țărmul meu... revin înmulțit și îmbunătățit de dorul tău... de dragul tău...