Un cântec și-un lătrat de câine

Să vezi și tu câtă respirație este în ce credeam că-i doar o iluzie... să simți cum dorul și adorația magilor au ajuns pe țărmul meu... revin înmulțit și îmbunătățit de dorul tău... de dragul tău... de bucuria ta... de dor, ador și rodador.. uită-te și tu și vezi câtă viață-i în privirea ta... cum lucește lacrima aceea a cer și mister... oglinda ovală-i acolo și aici... uită-te!... fă exercițiu de îngemănare... gemenele mele sunt doar un pretext de a mă obișnui cu jumătățile inegale... de text la oglindă... mai picur o clipă de bucurie și-o gură de cafea... și revin cu oglinda... să știi cum a ajuns la tine: prin pescărușul rănit de la far ... cum ești prea frumoasă, să poți suporta atâta singurătate... eu ți-o trimit rotundă și cu multă dragoste... la tine sigur ajunge un pic mai ovală și cu puțină dragoste... fereastra de la Farul Genovez... acum știu de unde vine cântecul și lătratul de câine... cântecul vine de la Carul Mare și lătratul de la Canes Minor... iarăși acum, ca atunci când ne adunăm în noi și-n alții... se făcuse atât de cald... porumbeii albaștri mi-au venit iar la far... iau "interclipul"... fac cliiiiiiiiiiiash și i-am prins... ție ți-i dau pe primii trei, următorii trei îi las pescărușului și unul îl las călător... lasă așa.... și bea din vinul nostru roșu și dulce... și plimbă-ne în Histria vie... cu pălărie și rug aprins... cu ce vrei și ce nu vrei... m-am obișnuit să treacă mereu carul peste mine și eu să mă ridic... doar sunt din suflet... și sufletul nu-l poți strivi... asta da... prima mea scrisoare de mână... aștept răspunsul dulceții tale din cireșe amare... deschide fereastra și vezi departe... este corabia lui Tezeu... sigur că o vezi... și poate într-o dimineață când soarele va bate tare pe zidul cetații... când ierburile înalte care sprijină cerul vor fi mai pline de arome și de cochilii, poate atunci o să vii într-o vară la mare și-o să-ți arăt Histria cât este de plină de viată...