Scara lui Escher

Ceașca de cafea? Desigur, o aluzie. Scara lui Escher? O realitate pe care mereu ai luat-o iluzie. Aici, între secunde, vârtelnița dădu drumul bilei albastre. De data asta-n rostogolirea domoală, dată cu încetinitul la maxim, se opri-n picătura de rouă a florii de mac sălbatec... Mi-am luat vioara și m-am cocoțat cu ea pe zidul cetății. I-am făcut acordurile cum mă învățase ea, profesoara de violoncel . Am scos eșarfa albastră, i-am învelit gâtul și corzile cu grijă și am culcat-o între florile de câmp de pe banca galbenă. Intr-o străfulgerare de clipă cobor înspre mare... printre pietre și scoici, semnul labirintului cu tăieturi pe ambele sensuri, și pe da și pe nu... ... dar astea sunt de mult într-o fântâna înconjurată de un deșert în care, din când în când, arunc câte o piatră și ascult... Scot piatra albastră din haina iluzionistului. O privesc pe toate fețele să mă conving că-i piatra găsită între semnele de carte. Mă pregătisem să-i dau drumul dar, în ultima clipă, îmi aduc aminte că scoica o lăsasem să cadă folosind o hartă. Iar harta nu era la mine...