Lătratul Ponnei

Motto: Apa trece, cascada rămâne (de ziua lui Alexandru Popovici, în amintirea zilelor de pescuit de la Histria și nu numai...)



Un motiv trecea pe-o cale, când pe jos și când călare. Când, deodată, prin tufiș, s-a zărit un stufăriș. Chiar la buza stufului, pe umbra nădufului, din rizom ciupea un pește ce tinea pe el o scară... Mereu suntem în urma poveștii... povestea ne-o ia înainte și noi rătăcim pe-o scară de seară în așteptarea Tympului pierdut... iată că la un semn căzu cortina și văzuși cum... dintr-un semn, pește albastru, oglindi, pe sferă, astrul... și când par că toate-s spuse și nimicul prinde rost ai știut că-n orice clipă este miezul unui cost...

Cântecul cartierului era de acum colorat de lătratul Ponnei. Poetul era foarte palid... Buzele-i erau arse de cuvintele nopții. N-am întâlnit, până la el, un om care să smulgă cuvinte din propria ființă. Poetul o făcea. Era prima oară că asistam la o naștere de cuvinte...



Luna este iar gravidă, s-a atins de Infinit/ Ochiul nopții stă să vadă dacă știu să fiu iubit/ Și crezând că stă pe dungă mai albastră și mai plină/ S-a găsit din nou Tăcerea să-și asume altă vină...Se dădu mai jos pe-o treaptă și văzu că-n rostogol, azi e plin și mâine-i gol. În cântarea ta de ieri, dau de-o ușa și-o stradelă, ce ducea spre citadelă. Când ți-am spus că-n mine Tympul este spațiul prins în rosturi și în multele deschideri am zadar și am și costuri tu credeai că-s numai vorbe…



...din pliuri de credință, îmi strâng un ghem de ață și-ntre tăceri și-ntre dureri lumești/ brodez ștergar altarelor cerești/ din când în când mai trec prin bălării/ și mă opresc în jocuri de copiii… mă ierți, sunt într-un loc cu porți și scări, cu peștele în ploaie și răbdări... mai rabd o piramidă și-un deșert, revin iar în cetate, când pot să văd, să iert. Acum sunt chiar pe scara cu păreri, din când în când mai vindec, Cuvintelor dureri…