Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
@ioan-mircea-popovici
Jurnal

Zidul Alb

(Pietrele Annei)

2 min lectură·
Mediu
Gândul întreg, ca o frunză presată lăsată semn de carte, căzu dintre filele întâmplării. Multă vreme a rămas acolo, pe noptieră, până într-o zi când zborul de la far mi-a adus litera alfabetului de la ceasul solar...

\"Photobucket

Acum tac. Îmi place ecoul acestei tăceri. Aduce-n deschideri, descinderi de primăveri. Nu una, nu doua, nu trei. Toate deodată. Cea de Acum și cea de Altădată. Poetul zice că zilele trecute, undeva, pe plaja cu barcă verde, trasă pe albul scoicilor, din pietrele Annei a crescut Zidul Alb iar mării i-au ieșit aripi albastre. Pe tine te-am rugat să-mi spui când trece yarul meu pe acolo.... am să-i dau un geamantan, o umbrelă și-un zar...

What is your favorite word? Cuvântul meu favorit este DA. Nu știu de unde venise întrebarea (sau poate mă fac că nu știu). Sigur insă îmi place ce spune Antonin Artaud: poezia când este reală, obligă la sîngerare, justifică vărsarea de sânge. Este și acesta un Cuvânt care-mi place. Încercam un zelkanism dar nu-mi venea nici unul.

Nu puteam articula un sunet. Alexis jucase la pendul și pierduse Zidul Alb. Care din ele? îl intreba Singurătatea mea? Cel de pe plajă sau cel din vârful stâncii? Cum să mizezi pe ceva ce nu-i al tău? Întrebarea asta-mi stăruia în minte și când m-am trezit. Am bâjbâit printre scaunele lăsate vraiște, în atelier, să ajung la fereastra înghețată...

\"Photobucket

S-a atins de spațiul clipei sfârâitul din ibric. Aburul, cu aromele lui cafenii, iese pe lângă tocul ușii, plin cu umbrele înălțimilor și-o ia, cu pași nevăzuți, în susul scării...

\"Photobucket
0172
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
260
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “Zidul Alb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/233410/zidul-alb

Comentarii (17)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioan-titianIT
Ioan Tițian
What is your favorite forgotten word?
Așa am citit întrebarea, de parcă acel cuvânt în plus era deja acolo.
R:
Al meu este un cuvânt ce \"iese pe lângă tocul ușii, plin cu umbrele înălțimilor și-o ia, cu pași nevăzuți, în susul scării...\" \"Nu știu de unde venise\" Poate a ieșit din imaginile pline de aer.

Te rog, dacă ai imaginile in format mare să îmi trimiți pe adresa de pe pagina mea.

Noroc bun!
MA
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
zbor-zburare... zid si mare... din aproape, departare si din toate, punct de zare... de unde venise? din cele nevazute... Infinitul se facuse atat de mic, acolo sus, ca cinci porumbei luara forma de T(omis) ca un semn de perpendicularitate vazut in oglinda... cazut ca samanta-n abstractul iubirii... ecoul invers al rastignirii...
0
@dana-banuDB
Dana Banu
subiectiv, pietrele Annei mi-au reamintit de mama mea Anna, nu pot să îți las semne prea multe, pot doar să îți spun că am citit și cuvintele tale de aici mi-au fost aproape, imaginile sunt de data aceasta potrivite cu textul, părerea mea,

spui că Alexis a jucat la pendul și a pierdut Zidul Alb, eu mă gândesc că Alexis nu pierde niciodată nimic...

PS: Iann,e vorba despre Zidul de pe plajă cu siguranță dar sunt sigură că Singurătatea ta nu pune niciodată inutil întrebări

gândul bun al lui elian pentru litera ta de aici

cu aceeași prietenie,

0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
elian, povestea-i dincolo de ce se vede si de ce se spune. \"intrebarea asta-mi staruia in minte si dupa ce m-am trezit\"... aici este intoarcerea (cum ar spune Zelkanu, punctul unghiular, locul pietrei din capul unghiului, care tine arcada)... pierduse-n vis si cum iti spuneam, toate-s semne bune... ma bucur ca pietrele annei au rezonanta... si ca am salvat-o de la zidire... asa-i visul zborului... dar asta-i numai o pista. povestea-i ca un fascicul de drepte intr-un invelis neted, care nu se vede si nici nu se banuieste inca. deocamdata-i in incoltire...
0
@katya-kelaroKK
katya kelaro
tympul tăcerii la Tomis transcrie o saga din cerurile cu pasari despre oameni și litere.
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
Amicii mei (Z) si (S) spun ca mereu suntem inspre, intre, dinspre, in si pe. Tu spui \"printre bulgări cu trandafiri de zăpadă suntem fericiți\". Acest printre, al tau, este un pic altceva decat intre. Cat despre taceri, le stii si tu ce frumos pregatesc cantecul, cand au ceva in spatele lor... Tacerea violoncelului imi place mai mult ca tecarea femeii, tacerea unei femei imi place mai mult ca tacerea barbatului, tacerea unui barbat imi place mai putin decat... peste toate, ecoul nu mai tine cont de ce ne place ori nu...
0
@ioana-petcuIP
Ioana Petcu
mie proza ta, pe care in continuare o voi numi poetica, imi da o stare de relaxare placuta. e tacuta, pastelata, aceasta scriere si parca astept sa se inchege bine si intr-o actiune minima, dincolo de descriptiv.
lumina la constanta,
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
Doar cand toate par ca-s spuse si nimicul prinde rost ma voi strange pe poveste si-ti voi spune tot ce-a fost. Doar atunci, cand am si scara si taria dintr-un spus, ma voi agata de luna intr-un zbor, ca un apus. In termenii unei algebre sentimentale, acum tinem decorul unui invelis ale carui calitati le dau intamplarea unei anumite vecinatati. Jocul de sah cu hazardul nu va fi strain de poveste. Principala actiune acum este \"asteptarea\"... aduce putin a neeuclidianul in care punctele devin drepte si dreptele sunt puncte... (simplificand, fara sa stricam sensul) ma bucur ca ne auzim si ne vedem bine undeva intre Stradela si Citadela. Astept zapada mieilor si-o iesire in Arhipelag.
0
@maria-gheorghe-0021767MG
Maria Gheorghe
iti las aici un semn de trecere in tacere a unei pietre ce tot si-a cautat carare prin albia apei de izvoare...acum asteapta \"asteptarea\", sa se topeasca Zidul Alb in Mare...de la caldura respiratiei pescarusilor plecati pe scara (T)ymp-ului albastru...

ai tot gandul meu intreg din intrebarea Singuratatii tale...eu doar ce m-am atins de Zidul de pe plaja...si scoica alba mi-a cantat povestea ce urmeaza...

Je te laisse ici un signe de passage et de silence d’une Pierre (Nadar?) qui a toujours cherché un sentier dans le nid de l’eau des sources...aujourd’hui elle attend « l’attente », que Le Mur Blanc fonde dans La Mer Noire...c’est la respiration des mouettes partis sur l’échelle du (T)ymp pour arriver là-haut, où se reflète la pendule solaire sur le bleu du ciel...

Je te donne le rond de ma pensée que tu trouveras dans le sens de la question de ta Solitude...juste que j’aie touché Le Mur de la plage, que le coquillage blanc m’a chanté l’histoire que suivra...dans le Mur des roques j’ai entendu le cœur d’une veillotte...
0
@ioana-floreaIF
Ioana Florea
Ian, imi palce tare mult ceea ce ai scris aici, si ma voi margini la a spune doar ca si-a gasit un ecou puternic in inima mea. si cred ca asta e cea mai amre bucurie. stiam totul, dar vai! ce frumos e sa ti-o spuna altcineva! minunat. nu ma voi lega de sensuri, le stii, le stim. frumos. balsam pt inima insangerata de atata agonie.
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
Da Ella. Ai ajuns la Zidul Alb.
\"un perete abrupt
................
universul întreg
se încovoaie sub praful stelar
al unui timp tras...\"
Aici am facut o pauza lunga. Cand mi-am adus aminte, tigara se stinsese. Plouase toata noaptea...
0
@silvia-vanSV
Silvia Van✓
Proza lui Ioan-Mircea Popovici e un fel de cantec de sirena, cu tot arsenalul de tehnici vocale (performante) pe care le stapaneste ilustra aratare, travestita, ce-i drept, cu toata ipocrizia de dincolo de sunet. Nimeni nu-si pune problema ca dincolo de fantomaticul Zid Alb nu poate fi decat noapte. Iluzie. Sufocare. Inec. Moarte. Victimele, iata-le, agonizeaza deja... Multe. Imbatate de muzica unor cuvinte amestecate, ca de un drog. Daca s-ar uita tinta la zar, galben ca veninul tuturor serpilor, si-ar da seama. Dar, nu, e prea tarziu pentru ele...
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
E din scara cu iluzii, joc secund de Infinit/ unde dai si unde crapa o samanta din zidit... despre oglinzile folosite pentru a privi gorgona, si toate celelalte, fac nod de adevar in povestea strugurilor... el, poetul care canta e cantarea din ecou/ in vibrato de viola, tarmul vechi il face nou.../ ca o umbra de naluca, bazaie o viespe-n pod/ ai vazut un cui pe care, tin umbrela unui cod...
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
Zidul Alb, pietrele Annei si ecoul din taceri/ sunt din valul care spala digul nou cu primaveri/ si-i din gandul diminetii care scapa-n el un vis/ cu erori si cu privelisti risipite-n Paradis/ Cand am spus ca in tacere e-o poveste ce n-o stii/ te-ai grabit sa dai din pinteni, sa alegi unghiuri pustii... si acum cand toate-s spus si nimicul prinde rost/ imi asum rolul fiintei care pune-n toate-un cost...Crez cu miez și cu tărie și durată-n Infinit.
Tot ce-a fost și ce-o să fie are-n mine un iubit
Care știe cât să țină, cât să lase, cât să dea,
Și mai știe să pluseze peste norii plânși de-o stea...

Interesante spatiile din spatele unor oglinzi straine atat Stradelei Vantului cat si jocului Sah cu Hazardul.
0
@ioana-barac-grigoreIG
Ioana Barac Grigore
iata ca ma intorc cu fata la zid. vad un mester si un refuz al zidirii annei si al insemnarii pe var. zidul alb, ca o fila pe care nu s-a scris inca nimic si care cere o completare a fragmentului de cod lipsa. povestile domnului popovici, ca niste trepte sapate doar cu respiratia si inspiratia in muntele cunoasterii. nimic dificil in aceasta constructie a scarii, poate doar pietrele si zarul, insemne ale hazardului, dar si ale lacasului funerar, seminte ale copacului care va creste, la un moment dat, din si peste ele. la zidul din varful stancii nu se ajunge usor. el este tinta, dar nu si moartea sagetii. cate trepte mai sunt pana acolo, domnule popovici ? armonios text. felicitari. o alta poveste care se deschide caleidoscopic in jocul secund.
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
Joc secund mi-e libertatea, si mi-e Chipul si Cuvantul/ de aceea-n tot ce este, pun si Marea, trec si vantul/ si din aburul plutirii picatura unui gand/ ma aduna-n punct albastru, clepsidrand, uitand de cant/ si asa, din dorul care se facea ca urca scara/ mai cobor o trepta-n seara ce tresare primavara.../ si in nodurile-suflet las un semn dintr-o uitare/ si pe bornele cararii scriu albastru: Drum spre Mare...
0
@maria-gheorghe-0021767MG
Maria Gheorghe
Maintenant je me tais. J’aime l’écho de ce silence. Il apporte dans les ouvertures, des descentes de printemps. Pas un, pas deux, pas trois. Tous en même temps. Ceci de Maintenant et ceci d’Autrefois. Le poète dit que les jours passés, quelque part, sur la plage avec la barque verte, tirée sur le blanc des coquillages, les pierres d’Anne ont germé le Mûr Blanc et la mer s’est vu pousser des ailes bleues. Je t’ai demandé de me dire quand mon cousin passe par-là…j’ai à lui donner une valise, un parapluie et un dé…
0