Semne de carte

...Te-am așteptat seară de seară până-ntr-o vară când te-am așteptat dimineața. Te-am așteptat pe la șase și aflasem că ai venit mai devreme și-ai plecat. A doua zi am avut insomnie. Spre dimineață am ațipit. Eram atât de confuz că nu-mi mai aduc aminte să fi venit cineva. Te-am așteptat apoi din ce în ce mai devreme până am ajuns iară să te aștept seară de seară... Mereu sunt în urma poveștii... povestea o ia înainte și eu rătăcesc pe-o scară în căutarea locului de unde-ai dat drumul la bilă... mai rabd o piramidă și-un deșert, revin iar în cetate, când pot să văd, să iert. Acum, pe cornul lunii, fixez un semn de carte, cu noduri pescărești leg Tympul în departe... pe scara cu păreri, din când în când mai vindec, Cuvintelor dureri…Zbor și țipăt de pescăruș. E iarăși miez de noapte. Trei bătăi scurte-n ușă și a patra mai lungă?... Tu știi mai bine. Noduri între și-ntre noduri portativul plin de coduri și un cânt ieșind din scorburi. Se adună iar în tine semnul visului cu gara și prin cea mai albă clipă te întorci la Timișoara... Pe 8 iulie, cu ceva vreme în urmă, dimineața, s-a născut El (eu mă născusem seara...) Pianul era de acum plin cu partituri. O rafală de vânt izbi ușa deschisă din spatele grădinii. Un fulger brăzdă cerul... Vrei să pictăm sau să ieșim? Vreau să mă duci la butuc...