Florina Daniela Florea

dintr-o femeie stearpă cade o frunză uscată n-a văzut-o nimeni furișându-se a dezlegat cordonul ombilical apoi, mai ușoară, s-a ridicat la cer cu septembrie de gât * copilul deschide palma

l-am întrebat brusc despre frumos încât mi-am simțit vârful floretei spintecând tăcerea. nu, nu sângerez, mi-a răspuns blând, păstrând același zâmbet cu margini de pe vârful lamei culege roșul

1. Azi mi-am pedepsit îngerul. 2. Zâmbea și-mi deranja ora. 3. L-am trimis la colț, cu fața la perete și aripile ridicate deasupra viselor. 4. Sub genunchi i-am așezat coji aspre de

Las gândul să ajungă o dată cu soarele la răsărit. Scăldat în aur și roșu, leneș, cuvântul își coboară umbra prelinsă, pe trepte de piatră albă șlefuite de trecerile atâtor pași. Gradina miroase

Tai drumul prin pădurea cu maimuțe, himere vechi agățate în copaci, spre muntele templu. Pe umeri port un glob de cristal pentru urcușul prin iarba deasă a divinului nepriceput de rațiune. Nici cal,

crescut pe o traiectorie rigidă, împart printre culori un zâmbet de tablă - grimase frânte de nuanțe sepia blur. demult inventat mecanism, am ruginit încercând să închid câte-o urmă din

Port mâinile balanță de gesturi nerostite, Pe-un taler cresc edeme cu iz de nemurire, Pe altul număr spinii posibilei ispite Și între ele gândul mi-e firav și subțire Îmi e privirea aspră ca

am sânge de ciocolată greu de curgerea asta amăruie din dulce și-mi sug un deget da da copil acela tăiat de tăcere în forma feliilor de tort aniversar * hahaha

Motto: când n-ai un lucru, e foarte bine să te prefaci că îl ai (Elogiul nebuniei – Erasmus) ca o cetate veche și fără de ispită, cu steaguri aplecate, prea lesne cucerită, mi-am lepădat adesea,