Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Artgothica – Tabăra Internațională de Poezie Sibiu-Cisnădioara

ediția a II-a

2 min lectură·
Mediu






În perioada 21-24 iulie, va avea loc „Artgothica – Tabăra Internațională de Poezie Sibiu-Cisnădioara”, ediția a II-a. Evenimentul este organizat de Asociația Artgothica Sibiu în colaborare cu Cercul Militar Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.


Peste 30 de scriitori din întreaga țară și din străinătate, directori de reviste literare și de edituri se vor alătura scriitorilor sibieni într-un program care se va desfășura la Sibiu și în Cetatea Cisnădioarei.
În cadrul festivalului vor fi prezentate 15 cărți de poezie și 7 reviste literare: „Verso” din Cluj-Napoca, „Familia” din Oradea, „Ziarul de duminică” (Suplimentul cultural al „Ziarului Financiar”) din București, „Caiete Silvane” din Zalău, „Algoritm literar” din Călan, „Singur” din Târgoviște, „Cenaclul de la Păltiniș” din Sibiu. Asociația Artgothica Sibiu va lansa antologia taberei, apărută la Editura A.T.U. din Sibiu, care cuprinde texte ale celor 44 de poeți participanți.

Printre invitații de onoare se numără nume marcante ale literaturii române actuale: Leo Butnaru, Daniel Hoblea, Ioan Moldovan, Ion Mureșan, Cornel Ungureanu, Lucian Vasilescu.

Partenerii evenimentului sunt Consiliul Județean Sibiu, Editura A.T.U., Atrium Classic Cafe, „Cenaclul de la Păltiniș”, Primăria Cisnădie, Pensiunea Elimheim Cisnădioara, Lecturi Urbane Câmpina.

Evenimentul e sponsorizat de S. C. Bere Trei Stejari S. A. și Cramele Murfatlar.

Lucrările publice ale taberei se vor desfășura după următorul program:

JOI, 21 iulie (Sibiu)

19:00 / Atrium Classic Cafe (Piața Mică, nr. 16)
- lecturi publice de poezie


VINERI, 22 iulie (Sibiu)

10:00 / Cercul Militar, Sala 1
- inaugurarea lucrărilor
- salutul organizatorilor
- cuvântul invitaților speciali
- lansarea Antologiei taberei

11:15-13:00 / Cercul Militar, Sala 1
- prezentări de carte și reviste literare (sesiunea I):
revistele „Verso” (Cluj), „Familia” (Oradea), „Ziarul de duminică” (București)
și cărți ale participanților

19:00-22:00 / Cercul Militar, Sala 1
- lecturi publice de poezie


SÂMBÃTÃ, 23 iulie (Sibiu și Cisnădioara)

10:00-12:30 / Cercul Militar, Sala 1
- prezentări de carte și reviste literare (sesiunea a-II-a):
revistele „Caiete silvane” (Zalău), „Algoritm literar” (Călan), „Singur” (Târgoviște), „Cenaclul de la Păltiniș” (Sibiu)
și cărți ale participanților

19:00 / Cetatea Cisnădioarei
- recital de poezie

Vă așteptăm cu drag!


Persoană de contact:
Călin Sămărghițan, președintele Asociației Artgothica Sibiu
E-mail: calinsamarghitan@yahoo.com


\"Photobucket\"


Notă: pentru propuneri de parteneriate media ne puteți contacta la media@agonia.net
02613866
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
363
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugenia Reiter. “Artgothica – Tabăra Internațională de Poezie Sibiu-Cisnădioara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2011/07/artgothica-tabara-internationala-de-poezie-sibiu-cisnadioara

Comentarii (26)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-suciuAS
Distincție acordată
Adrian Suciu
Nu exagerez deloc daca spun ca Artgotica a devenit deja una dintre marcile culturale importante ale Romaniei contemporane iar festivalul de la Sibiu si Cisnadioara una dintre cele mai frumoase intilniri de peste an ale scriitorilor cu cititorii. Ar fi pacat, daca sinteti prin Sibiu, sa nu degustati macar serile de recital, in care aveti ocazia sa urmariti, pe viu, performantele unor mari nume ale poeziei contemporane. Cum eu nu pot rata asa ceva, las, cu deplina incredintare, un semn de apreciere.
0
@florin-caragiuFC
Distincție acordată
florin caragiu
Felicitări, e un eveniment ce merită remarcat!
0
@liviu-ioan-muresanLM
Liviu-Ioan Muresan
cu siguranță va fi un eveniment de mare clasă. Felicitări domnului Sămărghițan!
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
merită susținut și apreciat.
felicitări!

Ottilia Ardeleanu
0
@silvia-bitereSB
Silvia Bitere
deci e foarte tare de cine este spijinit evenimentul! cramele murfatlar. bun. familia mea consuma vinul acela cu pasarea abstracta pe el. premiat. va doresc poezie pe culmi si amurguri cioraniene cat mai reusita. amin!
calin, felicitari!
0
@cezara-raducuCR
Distincție acordată
cezara răducu
la sibiu se întîmplă ceva magic! poezia coboară și atinge pămîntul!veniți să ascultați!e o certitudine și abia aștept să ajung!
să curgă versul, deci la cisnădioara!
rara
0
@claudia-raduCR
Distincție acordată
Claudia Radu
Așa cum spune Adrian Suciu, iată un eveniment care merită \"degustat\".

Felicitări pentru organizarea unei manifestări de asemenea amploare, a unei tabere de poezie așa cum trebuie să fie!
0
@dana-banuDB
Distincție acordată
Dana Banu
felicitări, distracție faină și cât mai multe poze pe net de le evenimente ca să le putem vedea și noi :)
0
@silviu-viorel-pacalaSP
vom fi acolo și vom muri frumos pe metereze.
0
@petrut-parvescuPP
Petruț Pârvescu
***
sunt alaturi de voi.
sa fie intr/un ceas bun!...

cu prietenie,
p.parvescu
0
@calin-samarghitanCS
Mulțumim pentru gândul bun. Sperăm să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus, invitații să se simtă bine, iar poezia să fie la ea acasă. Nota finală o vor pune participanții. Nu știu câte atacuri de panică vor mai urma, dar când vom pune punct balanței financiare finale, totul se va fi sfârșit.
0
@calin-samarghitanCS
\"Photobucket\"
Tocmai în acea dimineață Mircea Ivănescu plecase să ne aștepte (a citit George Precup).

\"Photobucket\"
Ioan Moldovan

\"Photobucket\"
Leo Butnaru

\"Photobucket\"
Lucian Vasilescu pe acompaniament de pian

\"Photobucket\"
Pentru așa ceva nu există cuvinte.

\"Photobucket\"
Ion... exact.

\"Photobucket\"
Florian Silișteanu și Mihai Bica

\"Photobucket\"

\"Photobucket\"
Constantin Dragoș (Germania)

\"Photobucket\"
Viorel Păcală (și Dan Herciu)

\"Photobucket\"
Adrian Munteanu

\"Photobucket\"
Lucian Vasilescu și poezia în tălpile goale.

\"Photobucket\"
Poesis

................
Și alții, mulți, mulți, mulți alții. N-am nici o poză de la momentul feminin din păcate.
0
@calin-samarghitanCS
\"Photobucket\"
La colț!

\"Photobucket\"
Jumătate de sală

\"Photobucket\"
Florian Silișteanu și Leo Butnaru

\"Photobucket\"
Adrian Suciu cu un text inedit, o cronică în versuri despre \"cartea Alcool\" de Ion Mureșan
... ceva cu o intersecție de bulevarde...

\"Photobucket\"
Teodor Bârsan, George Asztalos, ..., Gabriel Nedelea, Marius Ștefan Aldea, Aleksandar Stoicovici, Mirela Lungu

\"Photobucket\"
Viorel Păcală, Ștefan Ciobanu, Ioan Moldovan

\"Photobucket\"
Ion Mureșan

\"Photobucket\"
Doru Emanuel Iconar, Maria Dobrescu, Magda Mirea

\"Photobucket\"
Ariadna Petri

\"Photobucket\"
Ovio Olaru, Anda Ionaș
_________________________________
De la ziua a III-a, doar peste câteva zile. Jucăm în deplasare la Cisnădioara.
0
@calin-samarghitanCS
Ziua a treia.

S-a citit în biserica monument a cetății Cisnădioarei. Eu n-am poze, că nu. Și pe margini erau plăci cu nume de eroi. Și Fara mirosea plăcile cu nume de eroi. Și cel care a citit și cea care a citit au stat pe scaunul condamnatului la poezie.

Ioan Moldovan zisese de \"o altă dimineață a lumii și a poeziei\". Apoi că \"trufia este o mască a slăbiciunii\", și îi spunea asta lui Ion Mureșan care clama \"orgoliul vulnerabilității\", și noi ne holbam cum ei știau asta! Și Ion Mureșan a mai zis că trebuie să construiești soclul întâi, când te citești, ca să ai conștiința poeziei.

Ei bine, ne-am urcat noi în dealul abrupt al Cisnădioarei, că acolo-i o cetate care crește din munte. Și întrebam urcând că de-e ce u-urcăm a-a-cest munte? Dăncuș a auzit: Pentrucă e-e greu. Pe-entrucă e-mai-a-proape deDu-mnee-zeu.

Și noi urcam!

Că Ivănescu murise și sibienii mi-au spus că să merg. Și m-am dus. Și Leo Butnaru l-a salutat de dincoace, de parcă vorbea cu el. Și noi vedeam asta!

Așa, și eram la cetate și eu am plâns când a citit Mureșan despre imaginea lui cu Groșan, care decupa cafeneaua de peste drum și autobuze și păduri și venea înapoi. Am plâns când Mureșan a citit asta.

Că ei nu știau că atunci și acolo se sfârșea totul. La un moment dat, s-a prins Suciu, că i-a spus Dan, acolo la cetate, și a venit la mine. Fiți atenți ce mi-a zis: Bă! Fiecare dintre noi este mâncat de viermi cu aceeași viteză, după ce moare!

Atunci și acolo!
0
@sorina-haloiuSH
Sorina Hăloiu
organizarea momentului de poezie de la Cisnădioara.
Îmi doresc să mai pot vedea și auzi, astfel de evenimente în Sibiu sau în împrejurimi.
O admiratoare a poeziei și a monumentelor care dăinuie peste timp, pentru a rosti cuvintele în ele.
Sorina.
0
@george-asztalosGA
Distincție acordată
George Asztalos
A fost un regal poetic și mai ales al prieteniei de neuitat! Felicitări sibienilor care sunt niște oameni faini și demni să fie iubiți de să nu se vadă pentru toate aceste momente antologice ale poeziei fără vîrstă și mai ales adevărată!
0
@iulia-mateiIM
Iulia Matei
bravo organizatorilor și mulțumim pentru tot efortul pe care l-ați depus...nu a fost deloc o muncă ușoară, dar în final a fost o întâlnire extraordinară care merită repetată. bravo călin și să tot fie tabere din astea la sibiu :)
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
foarte frumoasa tabara aceasta. de la a la z.
felicitari Calin si toti organizatorilor.
0
@silviu-viorel-pacalaSP
alături de inimile lor, de muzele lor. Alături moartea unui mare poet, Mircea Ivănescu, ne-a furat suflarea spre divinitate. Am dat sens poeziei zdrențuiți în suflete.
0
@florian-stoian-silisteanuF-
observ și tac. o lume aproape nouă se cuvine. este atât de ciudat să observi...NORMALITATE atât de străin și de provocator să recunoști în oameni oamenii. Am mai observat și moaca unuia care în spatele calculatorului se arăta ca muntele. La Cisnădioară a fo atât de mic! Dincolo de toate bine este că tabăra nu durează să yicem un an. Ar fi catastrofă națională poate a mia dintre cele ce sosesc. Dincolo de răbdare nu există bun simț. Bun simț este de natură extraterestră și da am avut o întîlnire de gradul trei. Prin tabăra de la Cisnădioara am cunoscut o altă România una aproaope pierdută în apropierea de sine.O altă România am scris? M-au impresionat cei mici de vîrstă în primul rând prin pace prin educație prin texte valoroase și mai ales prin naturalețe prin ...Suciu a făcut și el în sfârșit oglinda curată drept pentru care a venit Cezara să mi spargă în timpan că...m/a bătut Suciu. Am ochit în timpanul lui Ion Mureșan statuia unui cocor și așa și în timpanul lui Ioan Moldovan al lui Leo Butnaru vedeți dumneavoastră am înțeles în timpanul dumnealor ce încă nu pot să aud dar trudesc încă. Respect dumneavoastră!Mihai Bica este ca un țînțar pe care îl vrei mereu prin poezie și asta fiindcă el îl scoate din priză pe autor ca să poată ăia să taie curentu ăia de la electrica și atunci vine Mihai Bica Actorul și face lumină prin poezie. Leahu este un fel de coasă electrică pusă pe tuns iarba din fața primăriei unde primar e poetul. Ãsta Leahu cum te prinde că ești înalt și nu ești cum pornește coasa. Noi îl iubim. Sămărghițan are în sfîrșit un câine însoțitor de soartă. Mulți ar dori așaceva. Eu am pozat curul acestui câine în timp ce a citit Ariadna Petri și desigur am fost taxat ca un câine. Ariadna are inima în formă de cerc. Raza ei vine din bucurie. Pe Astaloș l/am privit ca pe un dac pierdut în prima mea legiune silișteană din care rupe uneori crivățul. Sunt mai spontan decît suciulică mai talentat eu i/am spus bătrâne ești mai bun decât mine și el s/a făcut că nu aude. M-a pus să/i scot pozele de pe blog el e de la capitală. ca și Anca Mizumschi. Punct!
laur de Brașov și Munteanu a lui Adrian fata aia Mirela lungu și ceilalți copii se scriu în linia frontului se înscriu. Dan Herciu e ca un soldat. Ãstuia dacă îi pică apă fierbinte în pantaloni cineva sare el nu. el tace și merge.frumos.
Ah să nu uit de băiatul ăla cu barbă care primește yilnic sute de mailuri și vinde la greu domnul meu florar tîrgoviștean de ocazie talentat dăncuș se numește el a fost mai retras el nu vrea în uniunea scriitorilor el îmi spune ca și mircea bârsilă că sunt un șofer talentat. te iubesc mă dăncuș!Offff! adriana bahmuțeanca are emoții când citește nu are ochelari nici nu cere ea doar cântă lebăda unui chibrit și mi/e foarte dragă.Să ia cineva textul ăsta și să/l virgulească un pic poate facem din el o scânteie să aprindă prin lume un templu . Alexandar Stoikovic iar am scris despre cum vrea el să devină sârb are cum și are și poemul acela prin apa căruia cineva împinge cu mâna destinul. Iconaru este sufletul meu aș fi dorit să devin un fel de frate al lui doar că mama acestui frate nu era acasă eu doream niște sarmale. Dobreasca de prahoveancă a prins înghețând din istoria ochiului și a devenit mamă avea copii pe mine pe unul mai mic cu ochelari pe iulia lui matei și o altă urmă de fier care face fotografii unei potcoave.sunt calul viu din iarmarocul poeților. Mi/am luat parfum!Cât o fi ceasul întreb?nu e nimeni pe poezie.ro Am scitit în cartea lui Viorel păcală un poem din câteva cuvinte MARI. și iată cum de la Mari ajungem la Marie care doarme cu Milano sub pernă nu cumva poșeta ei de duminică să aterizeze forțat peste botul umed al cuiva cu numele meu.Știți de fapt eu sunt frumos pentru că dumneavoastră sunteți mai buni decât mine. Mulțumesc frate și soră! Mulțumesc Cisnădioara mica mea România din frigul acestui chibrit.
0
@calin-samarghitanCS
Nu știu cum a fost tabăra pe dinăuntru. Doar acolo, la Cabana soarelui, \"exilul\" forțat de împrejurări, pentru acea juma de ora liniștită, la un Jack cu Pfanner albastru și dulceață de nuci verzi. Și cafea. Așa, și atunci citesc ce ziceți și încerc ca să văd. Dacă faceți și voi, chemați-mă că vreau să vin. A se citi \"venim\", în șase picioare, da\' venim. Ca să văd și eu pe dinăuntru.

Ziceți și de alea... mai puțin bune, c-au fost! Și nu se supără nimeni. Tot ca să vedem și ca să știm... altădată (poate).

Mă bucură aprecierile, dar vreau să-i numesc și pe artizani: Dan Herciu pentru hârțogăraie, sponsori și tot calmul (cred că i-am stricat 2 telefoane de cât l-am sunat), Niu Herișanu și Editurii ATU pentru antologie, Adrian Suciu, Silviu Guga, George Precup pentru viziune, sprijin și medierea către seniorii invitați, Sandu Tarsia pentru sprijin moral. Și tuturor dumneavoastră pentru înțelegere. Și Simonei pentru gentilețea cu care a trecut peste ceea ce acum, la rece, mi se pare amuzant. Sper că și ei, Ștefan. Dacă am uitat pe cineva, și sigur am uitat, să mă ierte, am să revin.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare delectare au fost lecțiile despre poezie și dialogul permanent dintre seniorii literaturii. Poate că aici a fost cel mai mare câștig pentru noi și le mulțumesc încă o dată. Naturalețea lor, amabilitatea și răbdarea cu care au ascultat pe toată lumea și au suportat un program încărcat totuși.

Facem și aici anunțul oficial transmis mijloacelor media: Asociația Artgothica Sibiu va acorda, începând cu anul 2012, Premiile \"Mircea Ivănescu\" pentru poezie. Regulamentul și procedura de acordare a premiilor vor fi făcute publice până la data de 15 septembrie a.c.
0
@doru-emanuel-iconarDI
Frate mai mare, Siliștene

Mulțumesc pentru gândul tău.
Să știi că mama m-a certat puțin, a zis că domnia ta, om bun, ești oricând binevenit în casa ei, măcar că palat nu e, și-ți pregătește pe dată oală de sarmale numai pentru dumneata, din care vrei, muntenești, ardelenești sau oltenești. Mata doar să spui când aterizezi la Cluj.

Padre Călin,

A fost bine. Până și eu m-am acomodat. Doar mă știi cum sunt. Pentru data viitoare mă pui, te rog, în cap de listă. Nici nu mă mai întrebi dacă vreau, doar spui când să vin. Și vin.
Mulțumiri.

Doru Emanuel
0
@daniel-lacatusDL
Daniel Lăcătuș
din ce am citit se vede treaba ca a fost o editie reusita, printre invitati si participanti multa lume buna, cu siguranta la fel de reusita e si antologia. La urmatoarea editie sper sa particip si eu.
0
@anni-lorei-mainkaAM
Distincție acordată
multumesc redactorilor ca au prezentat aceasta tabara inedita
pozele sunt reprezentative
si sunt convinsa ca POESIS a fost la ea acasa.
0
@lucian-predaLP
Lucian Preda
felicitari
0
@petru-teodorPT
Petru Teodor
dragii mei, sper sa va vad împreuna mereu. Iar de combateti, măcar s-o faceți prieteneste la un pahar de anotimp!

Cu drag si zâmbet,
pt.
0