enea gela

*** nici măcar mama în câte-un vis răzleț aducându-mi păpușa uzată de la verișoarele mele bogate hai spal-o coase-i rochii fă-o fetița ta să-mi spună cum făcea de crăciun când bătrânul ăla

participă cine este îmbrăcat cu trei rânduri de cămăși să aibă de unde arunca morților celor vii și navetiștilor care nu s-au hotărât încă nenăscuții cu sexul incert în habitatul

despre zile când liniștea era atât de joasă încât o atingeam cu pielea ne înfășuram în ea ca într-o haină impermeabilă și ne permiteam luxul de a visa că orașul are toate străzile drepte

e atâta intimitate aici lucrurile cresc peste noi într-o liniște mentolată spre gloria lor meritul nostru stă în riposte care alegorice transportă clovni/palmele ni se umplu de flăcări

....................................... trupul nu mai seamănă cu mine decupează la fiecare pas melancolia străzii/ gajul acestei lupte fără învingători respir greu prin

pe unde paște căpriorul din verde crește verdele burduful inimii se umflă și-ncape-n el pădurea toată dar ciuta își asmute umbra spre gleznele sale subțiri iar căpriorul simte slava cu

pe o listă de așteptare cititorii iscăleau caligrafic numele și prenumele să prindă loc la Cărturești când lansam cartea îi pusesem titlul S.S.Titanic inspirându-mă după numele bărcilor

aprind pe rând beculețul fiecărui cuvânt în urma mea sticla se face țăndări rămâne stâlpul fragil al filamentului înfipt în coca moale a creierului mic și spaima da rămâne spaima că nu mă

îmi încep noaptea cu nivea q10 a doua zi după ce deschid frigiderul răzbate din pliurile conștiinței scâncetul unui reproș câte nu puteai să iei de banii ăștia fă-o pentru tine pentru

e o noapte ca oricare alta din tabachera ei de smoală orele cad aprinse-n palma mea câteva stele spală jupoane în spumă de nori corturi sezoniere pentru câte-un sfânt evadat luna-și scrie

îmi fac puțin curaj să desprind bandajele acestei povești pe sub care liniștea colorează gânduri sinucigașe un război al efectelor cu dublă regie/tu pe stâlpul de înaltă tensiune privești

ne mankurtizăm cu fotografia altei lumi pe scalp umbre spate la spate/ lilieci înecați în propria naștere suntem temeliile peșterii la drum lung nu ne pune nimeni comprese sub tălpi nu

aseară Angela mi-a dat să gust din fericirea ei cu aromă de mere domnești sub masă pisica neagră aștepta răbdătoare la început să-mi cadă vreo firimitură a mieunat a zgâriat podeaua

îmi place să spun lucrurile au o urmă de creier un fel de clei pe la încheieturi exilată noaptea în pahar proteza așteaptă vodca tămăduitoare pentru ea raiul e gura omului locul

de câte ori cădea din cer câte o stea tata o prindea din zbor și-o decupa în chip de femeie de aceea tata ținea în bagajele sale de mână femei inventate și o foarfecă de tablă ale

când îți iese un poem îl injectezi sub piele și te catapultezi în fericire doar cu ce e pe tine... îți smulgi inima o faci torță ca viteazul acela Danko chiar dacă nu te urmează

lume puțină/grăbită pe străzi din ce în ce mai largi e greu să mergem într-o direcție nouă toate lucrurile au început demult acum nicio revoluție nicio vărsare de sânge până la iluminarea

decât dacă ți-a ieșit o simulare perfectă câteva camere îți vor simți absența respirând prin trompe de aer prăfos câteva perne se vor boți sub ceafa parfumată a altor femei la ora 7

inima mea nu e mai mare decât inima altor femei te va strânge din toate părțile nici picioarele mele obișnuite cu drumuri scurte nu te vor duce departe sunt tânără în fotografii vezi bine și

peronul devenise pustiu când geamantanul s-a deschis brusc în țipăt de prunc ascuns prin căptușeala geroasă a lui noiembrie ar mai fi fost timp însă pe trotuarul de vizavi lumea

am așteptat mult dimineața aceasta nu mi-aș fi închipuit că rămâne în mănușa nopții amputat de soarele ei timpul trece greu... cineva clatină pământul doar ca să scrie o poezie monedă de schimb

ca un fluture într-un abajur de felinar sub aripi noaptea lasă dungi m-așez între ele ca între șine te-aștept dar nu se mai aude niciun tren nicio locomotivă nu șuieră

o stare ca o cutie neagră după ce m-am prăbușit lângă acest bărbat singur mi-au rămas mâinile slobode le trec prin păr fulgere tunete / ploi suspendate în cârlige atmosferice/

noaptea casa noastră are o umbră geamănă care acoperă urmele de pisică sălbatică rămase în cuvintele de peste zi... sub acoperișul ei învățăm să ne ținem respirația între două stări