***
nici măcar mama în câte-un vis răzleț aducându-mi păpușa uzată
de la verișoarele mele bogate hai spal-o coase-i rochii
fă-o fetița ta
să-mi spună cum făcea de crăciun când bătrânul ăla
participă cine este îmbrăcat
cu trei rânduri de cămăși
să aibă de unde arunca morților
celor vii
și
navetiștilor
care nu s-au hotărât încă
nenăscuții
cu sexul incert
în habitatul
despre zile când liniștea era atât de joasă încât
o atingeam cu pielea
ne înfășuram în ea ca într-o haină impermeabilă și ne permiteam
luxul de a visa că orașul are toate străzile drepte
e atâta intimitate aici
lucrurile cresc peste noi într-o liniște mentolată
spre gloria lor
meritul nostru stă în riposte
care alegorice transportă clovni/palmele
ni se umplu de flăcări
.......................................
trupul nu mai seamănă cu mine
decupează la fiecare pas melancolia străzii/ gajul
acestei lupte fără învingători
respir greu
prin
pe unde paște căpriorul
din verde crește verdele
burduful inimii se umflă
și-ncape-n el pădurea toată
dar ciuta își asmute umbra
spre gleznele sale subțiri
iar căpriorul simte slava
cu
pe o listă de așteptare cititorii iscăleau caligrafic
numele și prenumele
să prindă loc la Cărturești când lansam cartea
îi pusesem titlul S.S.Titanic inspirându-mă
după numele bărcilor
aprind pe rând beculețul fiecărui cuvânt
în urma mea sticla se face țăndări
rămâne stâlpul fragil al filamentului
înfipt în coca moale a creierului mic
și spaima
da rămâne spaima
că nu mă
îmi încep noaptea cu nivea q10
a doua zi
după ce deschid frigiderul
răzbate din pliurile conștiinței scâncetul unui reproș
câte nu puteai să iei de banii ăștia
fă-o pentru tine pentru
e o noapte ca oricare alta
din tabachera ei de smoală orele cad aprinse-n palma mea
câteva stele spală jupoane în spumă de nori
corturi sezoniere pentru câte-un sfânt evadat
luna-și scrie
îmi fac puțin curaj
să desprind bandajele acestei povești
pe sub care liniștea colorează gânduri sinucigașe
un război al efectelor cu dublă regie/tu
pe stâlpul de înaltă tensiune
privești
ne mankurtizăm cu fotografia altei lumi pe scalp
umbre spate la spate/ lilieci
înecați în propria naștere
suntem temeliile peșterii
la drum lung nu ne pune nimeni comprese sub tălpi
nu
aseară
Angela mi-a dat să gust
din fericirea ei cu aromă de mere domnești
sub masă
pisica neagră aștepta
răbdătoare la început
să-mi cadă vreo firimitură
a mieunat
a zgâriat podeaua
îmi place să spun
lucrurile au o urmă de creier
un fel de clei pe la încheieturi
exilată noaptea în pahar
proteza
așteaptă vodca tămăduitoare
pentru ea
raiul
e gura omului
locul
de câte ori cădea din cer câte o stea
tata o prindea din zbor
și-o decupa în chip de femeie
de aceea tata ținea
în bagajele sale de mână
femei inventate
și o foarfecă de tablă
ale
când îți iese un poem
îl injectezi sub piele
și te catapultezi în fericire
doar cu ce e pe tine...
îți smulgi inima o faci torță
ca viteazul acela Danko
chiar dacă nu te urmează
lume puțină/grăbită
pe străzi din ce în ce mai largi
e greu să mergem într-o direcție nouă
toate lucrurile au început demult
acum
nicio revoluție
nicio vărsare de sânge
până la iluminarea
decât dacă
ți-a ieșit o simulare perfectă
câteva camere îți vor simți absența
respirând prin trompe de aer prăfos
câteva perne
se vor boți sub ceafa parfumată a altor femei
la ora 7
inima mea nu e mai mare decât inima altor femei
te va strânge din toate părțile
nici picioarele mele obișnuite cu drumuri scurte
nu te vor duce departe
sunt tânără în fotografii vezi bine și
peronul devenise pustiu
când
geamantanul s-a deschis brusc în țipăt de prunc
ascuns prin căptușeala geroasă a lui noiembrie
ar mai fi fost timp
însă
pe trotuarul de vizavi lumea
am așteptat mult dimineața aceasta
nu mi-aș fi închipuit că rămâne în mănușa nopții
amputat de soarele ei timpul trece greu...
cineva clatină pământul doar ca să scrie o poezie
monedă de schimb
ca un fluture într-un abajur de felinar
sub aripi noaptea lasă dungi
m-așez între ele ca între șine
te-aștept
dar nu se mai aude niciun tren
nicio locomotivă nu șuieră
o stare ca o cutie neagră după ce m-am prăbușit
lângă
acest bărbat singur
mi-au rămas mâinile slobode
le trec prin păr
fulgere tunete / ploi suspendate
în cârlige atmosferice/
noaptea casa noastră are
o umbră geamănă
care acoperă urmele de pisică sălbatică
rămase în cuvintele de peste zi...
sub acoperișul ei învățăm
să ne ținem respirația
între două stări