Jurnal
la urgență
1 min lectură·
Mediu
o stare ca o cutie neagră după ce m-am prăbușit
lângă
acest bărbat singur
mi-au rămas mâinile slobode
le trec prin păr
fulgere tunete / ploi suspendate
în cârlige atmosferice/ tensiune
afară
păsări negre zboară-n picaj
aud cum le vibrează oasele aripilor
până se lasă înghițite de crengile câtorva tei plantați
pentru efect terapeutic
sunt îmbrăcată prea gros și prea colorat
aici
albul are prioritate
în sala de așteptare acustica e bună
o voce cu inserții robotice strigă:
hai următorul!
o să vină și rândul meu
mi-e cald
stau foarte aproape de bărbatul ăsta
de la el vine efectul de lavă
se-aprind hainele pe mine/ deși
îmi imaginez cum îi bate inima în regim auster
de playback
luminez salonul plin cu muribunzi cu
ipohondri
cu chipul său
până la urmă o să mă sting (nimic nu ține veșnic)
sau
mă va stinge el din milă
simplu cum și-ar stinge țigara
când trebuie să se ridice și să plece
03975
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- enea gela
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 158
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
enea gela. “la urgență.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/jurnal/14185763/la-urgentaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ȘȘșters✓da, uneori ne lovim de persoane din trecutul nostru (sau persoane care seamănă foarte bine şi le confundăm), acolo unde nu aşteptăm cel mai puţin. Şi atunci, chiar dacă ne aflăm într-o stare deplorabilă, cutia neagră scoate la suprafaţă toate amintirile fostului zbor... şi încep să se amestece stările... Ori ai vrea să te cheme odată doctorul şi să pleci cât mai repede de acolo, ori ai vrea să rămână acolo o veşnicie, să reaprindă flama dintr-o singură atingere, dintr-un singur cuvânt...., asta în cazul în care el a fost cel care a debarcat primul, lăsând la bordul amintirilor de iubire un singur căpitan... Poate că nu am înţeles bine textul, fiindcă eu m-am gândit la o situaţie de genul acesta prin care am trecut mai demult... şi am rămas marcat... În orice caz, textul mi-a transmis emoţia lui şi m-a făcut să simt din nou nişte lucruri, ceea ce este cel mai important, dacă ne gândim la ceea ce trebuie să însemne un poem.
0