Poezie
să vorbim
2 min lectură·
Mediu
despre zile când liniștea era atât de joasă încât
o atingeam cu pielea
ne înfășuram în ea ca într-o haină impermeabilă și ne permiteam
luxul de a visa că orașul are toate străzile drepte
trenurile nu întârzie boala
și-a făcut alte planuri din care
pentru totdeauna am fost excluși
despre zile când cererile în căsătorie se scriau pe nisip
vântul nu avea atâta putere să le șteargă până se lăsa
întunericul
din partea opusă a trotuarului cineva făcea semn să traversez
că tocmai s-a îndrăgostit iremediabil și trebuie
să fim împreună la un film cu bruce willis pentru-a -mpărți pe din două
cavalerismul american
să vorbim și despre zile grele de renaștere
ce anotimp ce spațiu
când țipătul s-a oprit între pereții acestui spital ca între fălcile unui rinocer
să vorbim despre prezentul pitit între flacoane blistere și buze arse
(întreabă acum de bruce willis)
rămâi cu mine să vorbim despre viață
sunt rezidentul maniaco-depresiv din salonul 7 o periferie/ unde
moliile umblă prin minte cum umblă somnambulii pe acoperișuri
antrenați de imaginea lunii
când se-ngroașă linia orizontului asemenea unui compus chimic
și mila seamănă cu o fântână în care mă privesc/ chiar dacă
imaginea din adâncuri e a unui străin
rămâi lângă mine când nu mai sunt eu și confruntarea
știu că te sperie
timpul meu își roade marginile
nu mai e mult
03218
0
o melancolie dureroasă și persistentă pe tot cuprinsul poemului dar am simțit și un fel de calm al înțelegerii și o dorință de apropiere.
Versurile:
"moliile umblă prin minte cum umblă somnambulii pe acoperișuri
antrenați de imaginea lunii"
mi-au dat fiori. La fel și
"timpul meu își roade marginile
nu mai e mult".
Am citit un poem frumos despre urât. Tot binele!