Poezie
nici țipăt de spaimă nici părere de rău
1 min lectură·
Mediu
***
nici măcar mama în câte-un vis răzleț aducându-mi păpușa uzată
de la verișoarele mele bogate hai spal-o coase-i rochii
fă-o fetița ta
să-mi spună cum făcea de crăciun când bătrânul ăla senil uita
să treacă și pe la noi cu daruri
asta nu m-a determinat să-mi doresc prieten vreun bill gates
voiam doar să-mi fiu prietenă mie
ce vină ispășesc adăpostind în minte străina asta căreia degeaba-i spun
am trăit viața sclavă în cutume pe plantații cu legi și reguli
voi pune odată și odată punct
ea
nu-mi acordă nicio șansă
de unde puterea să dai la o parte straturi de priviri
cum fac vânzătorii de antichități când curăță argintăria
ca s-ajungă la strălucirea dintâi
cum fac arheologii când își jupoaie pielea de pe degete pentru o amforă ciobită
de unde puterea în lacrimi?
la o anumită vârstă inima seamănă cu maratonistul care-ncheie plutonul
mai zvâcnește o dată înainte să se prăbușească
pentru zvâcnetul ăsta au dispărut imperii au căzut capete
de regi și de-mpărați
lumea
a luat-o de fiecare dată de la capăt
tu
de unde ”aur mărire și amor”/îmi reproșează intempestiv
străina
și-mi întinde mâna ei de gheață/tocmai când
tramvaiul
din mers
ne taie umbra în jumătăți
001649
0