această poezie nu este despre mama

de câte ori cădea din cer câte o stea tata o prindea din zbor și-o decupa în chip de femeie de aceea tata ținea în bagajele sale de mână femei inventate și o foarfecă de tablă ale cărei lame îngustau unghiul până prindeau în el lumina de pe chipul fiecărei femei tata avea fericirea la purtător iar când a-ntâlnit o stea cu coadă a urcat pe fuiorul ei de lumină și dus a fost între el și mama aerul s-a umplut de păsări cernite iar noi copiii am învățat un joc nou le prindeam în laț după un timp tata s-a-ntors acasă rănit dar cu multe medalii prinse de inimă era pe vremea când îmi schimbam dinții de lapte îngropându-i la rădăcina pomului și-l pândeam pe tata când se credea singur cum își desfăcea pe rând medaliile cum le ștergea cu colțul tunicii le săruta ca să prindă strălucirea dintâi asta pâna când mama a coborât de pe continentul ei de tăceri și i-a pus tatei tunica pe foc sub coroana pomului meu medaliile nu putea