emilian valeriu pal

dacă avem noroc îmbătrînim de fiecare dată cînd vii mă cuprind stări ciudate mai întîi panica poate m-am îngrășat sau nu-mi stă bine cu barbă poate orașul acesta nu e primitor în loc de suburbii la

ți se întîmplă nu? să pleci și pielea ta să miroasă a altul să simți o minge de foc în stomac să te așezi pur și simplu pe asfalt să nu mai vrei să mergi să blestemi ziua în care ai învățat să

noaptea îmi aud respirația ca un avion care se îndepărtează gunoierii vin la ore fixe mă întreb cînd vor veni după mine trupul meu e un deșeu electronic ioana îmi povestește despre lumea ei cu

am intrat în lumea asta să spun bună dimineața dar oamenii încă nu au ajuns stăteam cu urechea lipită de pămînt așteptîndu-i să iasă ca o femeie în poarta uzinei așteptîndu-și soțul cu de-ale

(bunicule dacă pămîntul s-ar prăbuși în cer unde s-ar mai ascunde îngerii? în oameni miluță în oameni) bunică-miu purta întotdeauna un șorț din piele de vițel cînd suda punea electrozii în

cîteodată o vrabie mă face să plîng zboară aiurea prin balcon uneori se ciocnește de mine ca din întîmplare îmi spune că ar vrea să iasă din baie înfășurată într-un prosop verde și în papucei de

de la o vreme îmi vine să urlu basta dați-mi ceva important de făcut dar timpul mă tîrăște după el ca o mamă care încearcă să-și scoată copilul din raionul cu jucării bizară senzație că tot ce

mă întorc seara acasă ca într-un fagure părăsit un zbor fără noimă deasupra unui oraș nefecundat pe bibliotecă urma unei căni de cafea peste ea alte urme de parcă mi-aș fi dat întîlnire într-un

unii au găsit bani alții cărți de identitate cartele pre pay eu am găsit un mort zăcea într-o baltă cenușie acoperit de cartoane pe care scria albalux o femeie isterică țipa la mine ce nu ești

în fiecare dimineață un altul se ridică din mine se spală pe dinți pleacă îmi aruncă din tocul ușii o privire plictistă ochii mototoliți capilarele încîlcite își face cruce cu limba apoi

se făcea că tu erai Osa și eu îți eram micul Matz colindam lumea învățîndu-i pe oameni cum să-și țină aproapele aproape apoi am plecat să fac dragoste cu o explozie bună dimineața sînt în gara

caut bolnav în metastază căruia să-i injectez doza letală caut sinucigaș căruia să-i scriu bilete de adio condamnat căruia să-i citesc psalmii vreau să mă obișnuiesc cu gîndul că sîntem atît de

singura grijă a lui cobuz era să nu-i fure cineva bicicleta la crîșmăriță striga marianoo ai grijă la bicla mea și mută pe taraf tv în jumate de oră dădea pe gît patru sferturi de muscățel se

de cele mai multe ori Pediatria pare o hală industrială dezafectată unde nou-născuți în sevraj orăcăie după amfetamină femei pămîntii de parcă le-a zămislit fumul de ceară de parcă cineva a dat

uneori te întrebi la ce mai e bună o ușă dacă în spatele ei nu e nimeni să o deschidă să te invite în casă ca și cum s-ar deschide coapsele unei femei să discuți despre timbre nedantelate perța

într-una din nopți am visat că m-au rechemat la locul de muncă mi-au dat înapoi reportofonul mobilul de serviciu și declarația de venituri mi-au spus ne pare rău dar se moare în draci și nu facem

și vine o zi în care toate se întorc împotriva ta deși niciodată nimic nu a fost al tău cireșul din fața balconului se întoarce cu spatele și înflorește pe ascuns ai vrea să asiști să asculți

erau vremuri în care credeai că luna e o ecografie a nopții femeia de lîngă tine o antecameră în care fumai neliniștit te gîndeai doar la cineva care să-ți ducă numele mai departe ca și cum