turtle blues

Am avut rabdare sa citesc toata poezia si nu-mi pare rau. Nu te-am mai citit de mult, dar mi se pare ca ti s-a maturizat destul de mult stilul, si nu in sensul mai putin bun al cuvantului.

E frumos ce scrii tu ca un basm, si trecerea in taramul pieptului tau nu e articifiala, nu exista o ruptura intre arhaic si actual pentru ca in poezia ta ploua pe alocuri cu raymond si cu janis si cu tratate de drept constitutional la un loc cu fluturii, cu iubita si cu absente si distante.

Cel mai mult mi-a placut atmosfera, nu un vers-doua anume ci starea de spirit care pluteste printre ele. Cred ca o sa te mai citesc, sa aflu ce trenuri mai vin si ce iarba mai creste.

:)

un text consistent, cu pasaje lente, de blues, și, alternativ, cu pasaje de jazz improvizat de un vituoz al sunetului;

o conștiință plasată la granița dintre două realități bipolare [o realitate... reală (concretă) și una imaginară (căreia intensitatea trăirii îi anulează caracterul de fantasmă, conferindu-i caracter de ubicuitate)];

vehiculul care poartă o astfel de conștiință între aceste lumi este dragostea (redată în dublul său raport: carnal și psihologizant);

cel mai mult îmi place că textul începe oarecum ezitant, ca și cum autorul știe/simte ce are de spus, dar nu știe exact cum și \"pe unde\" urmează să treacă \"interpretarea\"; treptat textul își dobândește echilibrul și siguranța de sine.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

muchiile acestea ample, a căror împăcare cu poezia este în genere sensibilă, cred că aici au fost gestionate oarecum eficient (oricât de sec sună acest cuvânt). tocmai pentru a evita efectul moleșirii, care în alte texte e, din păcate, vizibil, cât timp de cele mai multe ori alegi să scrii lung și stufos.
de altfel, de fiecare dată când comprimi, pe mine una mă bucură.
iar aici, deși nu e scurt, e comprimat, prin aceea că ai decis să renunți la barocul specific și să să mergi pe ceva ce din postura mea de lector văd ca onestitate față de text. adică textul nu mai debordează de amănunte care țin de autor și devine o entitate cu mers propriu.
mers propriu fără artificii (cel puțin nu bătătoare la ochi) când vine vorba de legături. în sensul acesta, onestitatea numerotării, în lipsă de altceva, e iar de apreciat (în raport cu varianta încercării de a transforma textul, prin treceri ample, într-un mamut).
text încă heteroclit la nivel de gestionare a efectelor de stil, cu treceri prin tot soiul de zone familiare și nu prea una alteia (natură, drept administrativ, iar natură, muzică, natură umană). dar explicabil dacă e văzut ca o colecție de texte mai mici între care se întâmplă corespondențe.
cred că m-am lungit excesiv.
bref, când textul e în prim-plan și nu dorința de a transmite cu orice preț (iar aici acesta cred că este efectul, o așezare în față a textului, nu a resorturilor din afara lui), eu spun că pe asta se poate merge. și încurajez o și mai atentă pigulire, debarasare de narativ, în favoarea punctării incisive și care să ajungă, cândva, să zguduie lectorul.