ultimul cîntec de dragoste

Astăzi orașul meu s-a îmbrăcat într-o lumină ciudată. Ai fi zis că oamenii au agățat de balcon cîte un soare. Ca la țară cînd moare vreun preot și bătrînii agață de garduri covoare persane.

Prima trezire și primul plan. O să-ți fac o bisericuță de lemn. Primul regret. Nu știu să lucrez lemnul sunt doar fiul unui zootehnist. Sunt de neclintit.
De mi s-ar umfla palmele să nu mai pot mîngîia toată viața femei de mi s-ar întări pielea și s-ar preface în țiglă bisericuța de lemn va fi gata. Stîngace așa cum o fi să rîdă toți puțin mi-ar păsa. Voi sta în turlă cînd vei veni voi trage inimile și dangătul lor va scoate lumea în stradă.

A doua trezire al doilea plan. Indicații precise despre cum să ajungi la mine. Cel mai bine ar fi să vii noaptea oricum oamenii nu mai țin minte ce au visat iar dimineața se văd în fața faptului împlinit. Dacă vii ziua te întîmpină un cîrd de țigănci și de iepuri te vor duce pe un cîmp vor aprinde un foc în jurul tău vei uita drumul spre mine.

După mirosul de sulf mai trebuie să treci un pod. Nu te uita în apele lui îți vor spune tot felul de povești despre mine.
Cea mai cunoscută poveste e că sunt jumătate mălin am patru mîini și pot vorbi cu animalele și cu morții.

foto: Man Ray