de astăzi mă mut

îmi place acest poem cu poveste în care aproape nimic nu este nelalocul său. si alternanța aceea vrabie-femeie, vis-realitate și \"au-dela de la realite et de ce monde\", îmi place finalul \"rechauffant\" ... \"în mine e cald/am făcut focul înainte să plec\". Și-n mine e puțin mai bine și mai cald după lectura aceasta. Eu la textele care nu îmi plac nu prea comentez, nu dau sfaturi, încerc să mă abțin să fac acest gest aproaăe inutil și de multe ori ușor ofensator. Dar la cele care îmi plac nu mă abțin și nu cred că e bine să tac. felicitări.

tocmai când îmi părea rău că acest text nu este recomandat, am văzut cum a apărut că este. Felicitări Eugeniei Reiter.

nu incuia usa
precis vine
eternitatile tin mult daca sunt o data intrate in casa

s-a lovit de mine ca vrabia de tine si acum citesc, recitesc si ma voi duce cu gindul pe malurile apei chiar daca e tare departe

am citit cu plăcere poezia emilianului pe care uneori îmi doresc să/l caftesc și renunț repede fiindcă este cu mult mai mic decît mine și io cu picii nu mă pun. Apoi citind acest poem mi am dat seama că nu e om rău și scrie bine atât cât înșeleg binele că nu mă pun nici cu el. Sigur discursul te cucerește mai cu seamă muieretul a fi în patru labe dar dincolo de fina strigare a plecării dincolo de chemare se află ...SINGURÃTATEA

***
un poem al cotidianului diafan, introspect, deschis imaginatiei.

Multumesc tuturor de semne. Ca sa nu fie dubii, Eternitatea e numele cimitirului din orasul meu.
@ Sile: am opt ani de judo :)).
Si ca explicatie suplimentara, textul a plecat de la un poem de pe acest site: Repartitia. Il gasiti in pagina lui Radu Ciornei.

ai scris \"acestea\" in loc de \"astea\". suna ceremonios si rece \"acestea\"

de obicei nu ma dau in vant dupa vers alb, pentru ca in mare parte cei ce fac uz de el confunda discursuri aberante cu incifrari postmoderne, dar poemul tau chiar mi-a placut. desi m-a deranjat \"sînt\"-ul si lipsa totala a virgulelor (da, stiu, sunt mai de moda veche), textul a fost inteligent, discursul cuceritor, ludic, mesajul s-a lasat inteles discret. bravos!

Debutul poemului dumneavoastră este un număr de prestidigitație. Vrabia, prosopul verde și desenul ursului de pe-o pereche de papuci.
De la vorbele ar vrea și neseriosule dialogul se strecoară în reverie, deloc tiptil. Deodată ciripitul capătă aripi, iar labele picioarelor nu se mai simt ca de urs. Chamonixul pare a fi un jind abia reținut, ca la Constant Tonegaru, de-a mai merge pe mările lumii. Brusc, mănușile noii Penelope strâng, în loc să mai încălzească. Dar poate fi vorba de un reproș ironic al femeii, care știe că nu i s-a adus marea cu sarea.
Acum citesc continuarea primei strofe. Ajung iarăși la femeia care făcea plonjon ca delfinul. Această imagine, de-o sinteză formidabilă, chiar că o definește cel mai bine pe Eva, în orice ipostază. Cum iese, cum intră, cum se cabrează!