Poezie
aproape departe
1 min lectură·
Mediu
noaptea îmi aud respirația ca un avion care se îndepărtează
gunoierii vin la ore fixe mă întreb cînd vor veni după mine
trupul meu e un deșeu electronic
ioana îmi povestește despre lumea ei cu rotile și despre normalitate
îi spun că nu există normalitate doar paralizie de la coaste în jos
apoi mă gîndesc la tine
ca la un decor elegant pentru o dramă
sau ca la o cortină care se lasă după ce ultimul trup
părăsește camera ta
de fapt ce distanță poate să existe de la un trup la altul
poate o noapte în care stai lipită de pieptul meu
ca un sinucigaș cu urechea lipită de șină
eu îți spuneam că viața e doar un joc departe-aproape uneori
ochii îți mai joacă feste și crezi că inima care bate s-a mutat la tine în casă
și-ți face cafeaua de fapt ticăitul constant e un ceas de duzină
care te-anunță rutina
fără oameni sîntem doar gesturi repetitive
facem dragoste sfîrșim într-o descărcare electrică
o ploaie de vară sau o defibrilare
0116260
0

in rest frumos cum ne-ai obisnuit. imagini noi si surprinzatoare.
/îi spun că nu există normalitate doar paralizie de la coaste în jos/ spunea cineva
\'\'nu doar somnul ratiunii naste monstrii ci si luciditatea\'\'
mi-a placut zicerea ta, in special avionul care ti se departeaza parca din piept, tragand respiratia