Poezie
Don Aquarel și frau Peniță (Să nu-l uităm pe puștiul Niță)
2 min lectură·
Mediu
Don Aquarel și frau Peniță
rup tacticoși dintr-o halviță.
El colorează o figură,
ea bate-ncet la tastatură.
Un pui de drac vine de-afară,
o minge-având la subsuoară,
se plânge că nu-i dau halviță,
privește trist la frau Peniță
cu ochișorii săi – cărbune,
mai cere și niște alune.
Don Aquarel îi zice tare:
„Mergi, puiule, tu, la plimbare!
Ne deranjezi, avem de muncă.
Uite, mai am cinci lei în pungă,
du-te și cumpără-ți halviță,
lasă-mă-acum cu frau Peniță”.
*
Ce bucurie-atunci pe Niță,
puiul de drac dorind halviță.
Iese râzând ștrengar pe ușă,
se-ndreaptă către madam Gușă,
să-și cumpere dulcea halviță,
să o împartă, pe-o guriță,
cu fraulein Marta, fata popii,
de care nu poți să te-apropii,
fără să ai ceva în mână.
În toată valea, ea-i stăpână,
un drac de fată cu-ochi albaștri,
cu părul negru, dinți măiaștri
ce mușcă tot ce-i iese-n cale.
De-aia-i temută-așa în vale,
numai drăcosul ăst de Niță
o țucă pentru o halviță.
*
În vremea asta, frau Peniță
își tot dregea a sa guriță
ca să-și recite poezia
cu care-a mâzgălit hârtia.
Don Aquarel privea figura
lui frau Peniță, chiar natura
e mândră-acum că a creat-o,
ar fi chiar încântat Șirato
să o picteze: dulce gură,
doară la păr puțin cam sură,
în rest, o doamnă de tot hazul,
te poți convinge, dar nu-i cazul
să te-ndoiești de-a sa putere
de a schimba veninu-n miere.
Ce să mai spui? Artistă-n lege,
ce-a semănat, aia culege.
*
Să nu-l uităm pe puștiul Niță,
mușcând cu sete din halviță.
O ține pe-un genunchi pe Marta
(se pare că i-a dat-o soarta),
îi dă să guste din halviță
și țucă dulce-a ei guriță.
Îi zice-apoi: „O, fraulein Marta,
ce bine că mi te-a dat soarta!”
*
În loc de epilog, bag seama
(fiindcă mă apucă teama),
ar fi mai bun un artificiu
(nu-nu, rima nu este-n „biciu\'”),
să rezumăm povestea noastră,
fie cât este ea de proastă.
Mai bine nu, că pierdem timpul
și cred c-om supăra Olimpul.
022
0
și mie îmi place să fiu copil însă nu prea înțeleg poezia aceasta
tot ce-mi rămâne este că există un \"rău\" mare cât o vale ca în toate poveștile
și aș putea enumera câteva cu zmei zmeoaice etc sau chiar inventa
de fapt nu vreau decât să confirm că în toate ținuturile de poveste oamenii trăiau cu frică
iar lașitatea lor se răsfrângea asupra odraslelor
atunci își simțeau vinovăția mai aprig
cu prietenie,
cristian