emilian valeriu pal

am renunțat să mai măsor viața în ani. o măsor acum în conferințe de presă și numărul de spălări pe care îl îndură nemuritorul meu pulover alb. și după numărul vizitelor mele la frizer. adică o dată

nu ți-am mai scris demult dar asta nu înseamnă că viața în scarborough fair a dispărut ca după o imensă glaciațiune. doar că la un moment dat m-am gîndit că cele mai multe lucruri se spun prin

în pieptul fiecărui om nu bate o inimă ci o poveste. dacă știi s-o asculți îl poți vindeca. * a fost destul de greu să ajung în 2 club. pe lîngă proba eliminatorie de religie și examenul de

azi o să tac nițel. anul trecut pe o vreme ca asta alergam după curul lui băsescu. curul lui băsescu pus într-o cupă de excavator înconjurat de televiziuni. promitea case sinistraților în timp ce

anița are nouă ani. domnul cumpărați nuci? zece nuci un leu. are o cămașă lungă ca de pușcăriaș. o pușcărie în care toți încolonați și obscuri se îndreaptă spre ceva și tot mai rar spre cineva. a

cinci vrăbii se bălăcesc într-o baltă sub lumina unui soare bolnav de parcă ar fi ultima lui zi de existență.de duminică pînă azi am tot bolit. m-a prins o răceală afurisită cu frisoane febră și tot

cred că de azi voi lua o pauză. cel puțin pentru o vreme. cel mai mare talent al meu a fost și cel mai mare rău. m-a mîncat pe dinăuntru ca o termită. trupul mi-a mîncat sufletul si invers pină n-a

Simplu jurnal Aceste text are: Început. Bineînțeles totul trebuie să înceapă de undeva sau cu cineva. Cuprins. Eu sînt Păsări-lăți-lungilă sau Dexter, boy genious, îmi întind brațele și cuprind

bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puțin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deșiră ușor o pisică îl ține între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o

să te trezești într-o zi și să te uiți la pămîntul de sub unghii să-ți spui că acesta e singurul pămînt în care vei fi îngropat apoi o tăcere totală o tăcere ca o apă care te cuprinde pe

ploaia stă agățată de cer ca o jumătate de stîrv într-un abator mi se face frig pielea se încrețește mă gîndesc nu mai am haine doar haine de iarnă hainele mele sunt niște ierburi urît

afară toate femeile crapă umflate de frig înainte de asta se jură că m-au iubit cum au știut mai bine unele cu mîinile întinse altele cu limba altele cu milioane de celule moarte transformate în

nu prea știu ce s-a întîmplat în anotimpul acesta de ce moartea își trimite mai des iepurii prin lucernă. or fi de vină oamenii sau cumplita secetă. moartea își trimite puii prin case. ei intră

dimineața îmi place să beau cafeaua foarte fierbinte și dulce. să-mi ard limba. asta ca să-mi aduc aminte de tine. ori ca să nu mai simt alte arome. ori cum spunea ioana să mă doară pentru că atunci

lucrurile pe care le iau acasă două nopți în care ochii au refuzat să se închidă ca doi spânzurați ce se agață de viață cercelul pe care l-ai găsit în cabina teatrului mirosul vaginului tău pe

deci iată-mă. gardul miroase a pișat și a veveriță. nu știu cum miroase o veveriță dar mi-am adus aminte de vietățile din felix. stau drept în mijlocul întunericului cămașa roșie flutură pe mine

despre noi dimineața mă trezesc înaintea ta mi-ai lăsat de cu seară o sarcină importantă să te privesc adormită să te privesc până la următoarea bornă nu se știe când nu se știe unde ai să te

23.29 în inima bărbatului uriaș locuiește inima bărbatului pitic. bărbatul uriaș și bărbatul pitic fac parte din mine. uriașul se ocupă cu lucruri nemaivăzute bărbatul pitic pune masa cînd uriașul

macelăria când vin camioanele noi trebuie să descărcăm hălcile de carne. iau sacul în spate simt carnea lipicioasă pe șira spinării. nici acum nu-mi dau seama cine e de vânzare hălcile tranșate

macaraua duminica macaraua stă dreaptă ca o lumânare de botez. în timpul săptămânii înfige panouri uriașe în cer. acolo vor locui oamenii tineri. oamenii bătrâni locuiesc întotdeauna la

roman mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic. se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și

această demachiere brutală pe care o numim confesiune” între timp mă voi trezi ascultând the knife voi deschide geamul și va intra toată lumea cu mașini petale scuturate și gâze cu ochii