fericiți jucătorii de remi căci ei vor moșteni insulele Diomede

Michael Jackson nu e mort

stă pe plajă face sport

cântă din toți rărunchii copiii

în timp ce fac zidul pentru lovitura liberă

doar Kevin stă la recuperare

i-a intrat ghinionul în șpiț

sigur din cauză că el ține cu PSG

da’ poartă jambiere cu Barça

privesc absent vânzoleala

mă pregătesc

va veni iar anotimpul

când o să-mi cadă unghiile de la picioare

o dată pe an participă cu sfințenie

la ritualul ăsta bizar în amintirea celor căzute

în hala din rimboe sauzen

în cantina din menken

și sub arțarii din rustoff park

*

ca să adoarmă unii numără oi

într-un timp eu număram

caserole cu bulbi de lalea

pe un conveior într-o făbricuță din Sassenheim

recunosc și-au făcut treaba o vreme

apoi lumea a început să se ducă de râpă

și cu ea toată liniștea ca un animal de pripas

care-l urmează domestic

pe cel ce i-a hrănit frica

așa că-mi petrec nopțile

jucând (r)emi cu partea bună și partea rea

partea bună din mine se bucură

la gândul că nu vom mai prinde

cruntele vremuri ce vin

iarna atomică dolarul charlie kirk

și oxigen la cartelă

partea rea cu un pliculeț velo sub buză

bagă bățul prin gard

parcă parcă s-ar merita încă o gură de aer

în plus peste ce-ți este dat

poate dracul nu-i așa negru

și vor veni vremuri faine

sângele i se urcă la cap părții bune

începe să urle:

animal nesătul sac fără fund

zi să audă toți

cât ai vrea să trăiești?

cât?

partea rea coboară pe masă

un șapte negru și spune

până când nu mai e nimic de trăit

sau până când vom moșteni

insulele Diomede