Elisabeta Gîlcescu

Stau trist pe pajiștea întinsă cu mii cuvinte care țin să se usuce, că nimeni n-are timp să le ude rădăcina cu strop de rouă caldă dar am pus cruce, acum, la răscruce, și las o floare, chiar

Dacă există un compromis între pasiune, iubire, tandrețe, de ce n-ar exista și între ură, revoltă, mânie... Că este nevoie, poate că mai mult ca oricând, de cedări și eliberări, de renunțări și

Și cu cât îl cunoști mai bine, cu atât îl vei înțelege mai puțin. Și cu cât este mai erudit omul, cu atât este mai ascuns și mai înverșunat. Face calcule, țese intrigi... Este prins și dependent de

\"Christos a înviat!\" am spus în noaptea de-nviere și eu, și tu, apoi, am dus, lumina la morminte. Că Cel ce a-nviat din morți ne-a dat și o speranță,

Doamne! Nu poate să doarmă, inima-i bate prea tare... Și după pastile antistres și de dormit... Poate că nu mai apucă ziua de mâine... Are o stare..., se simte urmărită..., parcă cineva vrea să o

Trec anii, trec... Și câți or să mai treacă... prin părul tău se joacă, pe fața cea brăzdată și încercănată, că-s grei și-i duci în spate, lăsând dâre-nșirate de multe nestemate. Trec

Și an după an s-au desprins rând pe rând din pomul ce a dat roade, și flori multe s-au adunat, și pe care le-am păstrat ca pe niște icoane sfinte de care-mi aduc aminte; le admir și le

Pe o cale cam îngustă Ei cu multă trudă ajung, Și sfârșesc totul prin luptă, Prin strădanii, trag la jug. Iară unii au cărarea Mult mai largă și aștepți C-o să termine lucrarea La calendele

Cel care vine și cel care te primește Într-o țară cu milioane de oameni, Unii vorbesc engleza, alții românește, Până la urmă te îmbogățește Cu mulți prieteni, ce-ți devin semeni. Printre atâtea

Era minunat! Ca-n poveștile lui Creangă... Iernile adevărate, cu multă zăpadă... Și glasurile noastre, vesele, Răsunau până departe... Pe derdelușurile din fața porții, Pe pârtiile de pe

Mișcător și înălțător acest elogiu adus iubirii! Și piatra s-ar sfărâma în bucățele și-ar da drumul lacrimii să se prelingă la auzul acestei ode înălțate de tine. Și muntele, cu crestele zvelte,

Se simte miros de primăvară și aici. Soarele își caută loc să pătrundă cât mai aproape de suflet și să se poată oglindi în voie în apele lui limpezi și cristaline, și nu va lăsa ca întunericul

Cele două inimi care au pus stăpânire pe ea erau într-o întrecere continuă și au istovit-o. Una o trăgea spre întuneric și înșelare iar cealaltă îi aducea lumină și pace în suflet. Lupta era aprigă

Era într-un tren, fără să știe încotro se îndrepta. Nu era singură. Era cu cei dragi, îi știa cu ea,în același tren, îi simțea, dar nu-i putea vedea. Ceva o îm- piedica, poate vălul de pe minte,

Dincolo vor să-și păstreze bogăția și averea, de-aceea vor să-ntemeieze cavouri impunătoare ca să tulbure vederea celor săraci cu duhul... Pe cruci imense, strălucitoare ei scriu cu litere de

Pe vremea aceea, să ai un penar mai acătării, era lucru rar. Copiii se-adunau și se minunau, iar unii puneau un cadou în penar... Printre creioane, un toc cu peniță, strălucea o

Am vrut să urc în pomul sub care am stat atâta, dar creanga a fost prea șubredă să mă țină și iar am ajuns jos... Am mai încercat și a doua oară și s-a rupt o altă creangă... Și acum o să

Ura nestinsă și neîmpăcată E atât de-nflăcărată Și, mai nou, e ațâțată De cei ce n-au putut vreodată Să fie printre cei dintâi Sau să aibă-un căpătâi. O să ajungem precum câinii, Să ne

Să-ți pară rău că ai pierdut Ce te-a legat de un trecut Sau după-un gând ce te-a durut, Sau poate că ți s-a părut... Să-ți pară rău după-un sărut, Că n-ai știut că-i prefăcut, Dar tot l-ai

Mă cuprind iar amintiri De cei ce mi-au dat viață, Și-i port în suflet azi ca ieri, Cu-a lor pildă și povață. Și mai cred în primăveri, Să le-adun, să-mi povestească, Să-mi fie alături, azi

Din căderi toți învățăm și mai puțin din urcușuri, oricât am vrea să prosperăm, noi dăm și peste derdelușuri... Și ne julim, și ne lovim, cu capul dăm iar de tavan, și buimăciți, când ne

Unde suntem noi, Rupți unii de alții Și de când nu ne-am văzut frații? Unde suntem noi, Rupți de realitate, Prinși în mediocritate? Unde suntem noi, Fără timp, fără speranță, Fără-acea

Există această altă lume; în față-s chipuri zâmbitoare, în spate-ți poartă dușmănie și săgeți ucigătoare... Există această altă lume; care pozează-n mielușei, ferește-te și

Atât de jos, atât de adânc, M-așteaptă proaspătul mormânt, Acoperit de asprul pământ. Se-aud iar suspine. Ai mei stau și plâng... Stau tăcuți la al meu căpătâi. Vorbesc în șoaptă despre