Elisabeta Gîlcescu

Apropie-te acum, nu-ți fie teamă, Sunt printre sfinți, mă rog la icoană. Apleacă-te acum, sărută pământul, Cu zâmbetul tău dezmiardă văzduhul. Ridică-te acum, pune mâna pe cruce, Iubirile mele

Coroana cu spini pe cap ei i-au pus Și nu au știut că soarele a apus Pentru o clipă, și s-a răsvrătit, Că, pe El, prea puțini l-au iubit. Dar când au văzut ce mare potop S-a abătut peste ei și

O zi de vară, fierbinte, Când cerul s-a îmtunecat, Vântul sufla din ce în ce mai tare, Iar îngerii s-au întristat... Au plâns întruna și vor plânge, Că am uitat de cele sfinte, Și nu ne-am

În ziua aceasta, de Florii, Mă-ntorc cu drag acasă Și-n poarta casei vreau să pun O salcie pletoasă. Și de o fi adevărat, Minuni să facă-n casă, Atunci așterne-n prag și tu O salcie

Între cer și pământ e el, pașnic, visător, plin de zel, este omul cu privirea la cer care urmărește norul cel stingher, cu privirea mereu ațintită spre zări, peste culmi, în depărtări, spre

Când am ajuns la Târgu-Jiu, Era noapte, era târziu... Am întâlnit o bătrânică Cam scundă, chiar pitică... Purta sacul greu al vieții, Mai ales, al bătrâneții. Erau mulți și a uitat Câți ani

Citesc apoi și prin ziare Atâtea strigăte de disperare. Ei cred că pe aici găsesc Ajutor pentru a lor salvare... Alții scriu că-s stresați, C-au rămas îndatorați... Sunt atâția nefericiți, Cu

Să simți pământul, să-l întorci, să-i dai o față nouă, să-l semeni și apoi s-o iei de la capăt, să-l muncești, să-l hrănești, ca să dea roade bogate. Și să te rogi să plouă mărunt, să-i presari

Să-nduri mizeria, umilința, Batjocura să-nduri, dojana, Să-nduri și frigul de afară, Să-nduri jigniri și vorba aspră, Ce cad ca trasnetul pe ape... Să-nduri o clipă de iubire Ce se prăvale

Bunica stă acum în prag, Și-așteaptă îndurerată, Privind în van, cu ochii-n larg, Să vină vreo nepoată. Stă sprijinită de-un baston Și pașii greu

Un peștișor de aur, mic, Ieși o clipă la mal, Privea tăcut, când un amic, Adus și el de-un aprig val, Îl întrebă cu glas șoptit: “Ai vreun gând măreț Pentru copilul săltăreț? Sau vrei dorința

Sufletul e din ce în ce mai trist, pașii-mi sunt greu de urnit, să mă desprind de tot, de toți cei ce rămân triști pe la porți... Să mă ridic, dar n-am puterea, că-i mai mare azi durerea ce în

Ce cacealma și este groasă, dar e peste tot și cui îi pasă, poate că de asta suntem în delir, după falsul vocii și tot ce-i febril..., cu străluciri și vorbe scurte și toți ortacii vin

Când tăcerea te face complice, Curaju-ți lipsește din minte. Mai bine tăcut pe vecie, Că-i aur și-acolo sub glie. Mai bine-n pământ putrezească, Tăcerea cea moartă și lașă. Că unii o au chiar

Să nu ajungi la mâna lor Că nu ai nicio scăpare, Chiar de ești trist și ai vreun dor, La ei nu-i rost de alinare... Să nu ajungi la mâna lor, Să-ți pui nădejdea doar în tine, Chiar de vrei

Pedepsiți suntem cu toții, Să ajungem pe pământ, Să trăim, să ne-ngropăm morții, Să rătăcim ca frunza-n vânt. Pedepsiți suntem cu toții, Să ne naștem din dureri Și să stăm în dosul

Era ca un trubadur Cu tricolorul prins în șnur. Purta sub braț și o lăută Ca toți ai lui să îl asculte Și din roade să se-nfrupte. Dar ursul țanțoș din pădure, Ce nu mai găsea mure, S-a gândit

Oricât aș fi de inspirată Să-ți fac și ție pe plac, Muza mea e măritată, Spre alții ea s-a îndreptat. Și azi mă rog să mai revină, Măcar în trecere pe-aici, În minte să-mi facă lumină Să-mi

Și plâng înfundat sugrumându-mi suspinele, mă simt ruinat și-mi adun doinele... Nu este vis și nu m-am rătăcit într-un abis înlănțuit... A fost un coșmar? acum, când sunt treaz, simt

Când inima îți sare din piept și nu poți s-o stăpânești, când este fără minte și nu ai leac pentru ea, când te îndeamnă să greșești, dar să și iubești, când e pavază și scut și se

Azi sunt bucuroasă, Dar bucuria mea e tristă, M-aștept să văd o lume Dar oare ea există? Încerc această lume, Și văd cum se trăiește, Se-ntâmplă o minune, Lumea mă iubește. Și lumea

Și mâinile ei, pe care le păstrez în minte, asemeni unor icoane care te îndeamnă să-ți mărturisești păcatele de ieri și de azi; mâinile ei cu care mă luam la întrecere, fără să reușesc să țin

Bătuți de ploi, de griji și de nevoi, uscați de arșiță, cu așezări făcute scrum, ei, bieții țărani, supraviețuitori... Ce le-a rămas? Să tânjească după-un boț de mămăligă sau după o bucată

Plouă afară cu găleata, Norii vin și se-nnoptează. Îl aștept la geam pe tata, Chiar de-i ger sau e zăpadă. Și privesc mereu spre poartă, Și aceleași dulci cuvinte Le aștept spuse în