Elisabeta Gîlcescu

Așa sunt eu; Așa am trăit Așa mă duc, Tot cum am venit, Fără nimic. Așa sunt eu; Așa am iubit, Așa mă duc, Tot cum am venit, Fără nimic. Așa sunt eu; Așa am trudit Și-am obosit, Și

Jumătatea lui Marte, O noapte tristă pentru el, Pe-un pat străin, printre halate, Ce se-nvârteau în jurul lui, Să-i pună plosca și perfuzii, Să-i dea puterea ce-o pierdu... Din când în când

Să ții în loc lumina aprinsă într-un colț ascuns din suflet; Să ții în loc acel cuvânt ce-ți îmbujorează fața ca un vânt; Să ții în loc o mângâiere, atingeri tandre, o plăcere; Să ții în loc

Un zâmbet este un imbold și o frântură de speranță, o rază de lumină-n colb, o vrajă aruncată-n față... Un zâmbet este ca un scut În arșița mistuitoare, E ca și pruncul nou-născut Sau pomul

Niciodată nu e prea târziu ca să-ți spun acel cuvânt, dinlăuntru și afară, icoană a sufletului trist, acum și-n fiecare seară, și-n fiecare zi de vară, și-n fiece anotimp ce vine și

Se înalță mândra lună tot mai sus, frumoasa zână, și lumina-i tot mai rece, cade în grădini și trece. Peste tot e iar tăcere, somnul unei lumi ce doarme. Păsărele disperate cântă, cântă

Atâtea am de spus și dacă-o fac în versuri, stau cu teamă că-n urechi vă sună falsuri, dar vreau să înțelegeți că am intenții bune și să-acordați urechea cu ale mele strune, că poate doar atunci

Cred în tine, mândră floare, ce te-nalți mereu sub soare, cauți raza de lumină să se-aplece prin grădină. Cred în tine, iubit soare, ce mă mângâi pe picioare, s-alergăm noi, amândouă, pe-un

Întins e pământul în lung și în lat, Cu case-nșirate și dealuri bogate, Cu garduri înalte și porți de cetăți Și drumuri de țară cu dale pavate. Întins e pământul în lung și în lat, Cu flori la

Și babele rele trecură, Mâncarăm pe rând mucenicii, Cu grijă umblăm pe afară, Purtând iar cojocul bunicii… Să ție de cald pe la spate, Picioarele tale sunt reci, Să iei ciorapii de

Ce iarnă geroasă și multă zăpadă Avea să se-aștearnă pe umila stradă, Iar eu colindam pe gerul năpraznic, Pentru o zi, la vite, eram pusă paznic. Le număram, dar cine mai știe Câte treceam pe-o

Și dincolo-s bogați tot ei, Că moartea i-a eliberat, Pe-acești meschini și mișei, De trup, de suflet, de păcat. Și cu dispreț ei ne zâmbesc De sub povara sfidătoare, Că legi și-acolo

Și ei au plecat, că nu au răbdat, Iar cei ce-au rămas încearcă să salveze ce ne-au mai lăsat unii, după prădat... Și vălul de pe față s-a destrămat... Am rămas șifonați, prăfuiți și

Căci am plantat semințe-n suflet Ca să rodească neîncetat, Cuvinte care au puterea Să mă scoată din păcat, Să șteargă, apoi, și întristarea Ce uneori m-a încercat, Că din semințele din

Ce transformări nedrepte aduce vremea, Când chipul-ți pare tot mai trist, Că fiecare neîmplinire, pe fața ta s-a-ntipărit. Oglinda ce odinioară ți-era atât de dragă, Și-ți răspundea de fiecare

Atâtea frunze și atâtea flori Apar în miez de primăvară, Cu o paletă de culori, De dimineață până-n seară. Și când petale se desprind, Cad rând pe rând, tot câte una, De vreau în palmă să le

Un premiu... Ce mare prestigiu! Îl așteptam Și toți îngroșam Sălile imense... Stam cuminți Și ne întrebam: Cine va fi premiat Sau evidențiat? Că atât era: o tinichea, Nimic altceva. Am și

Câtă delicatețe și grație! Să vezi florile-n splendoare, cum prind contur și culoare; primii muguri ai făgăduinței, pe cerul albastru al biruinței și care vor purta fructele împlinirii. O,

Să am puterea s-o opresc din zbor, să-mi fie alături, fără capul în nori, s-o țin o clipă de mijloc, ușor, s-o fac să renunțe la tot și la toți, alergându-ne printre miresme de flori, să fie cu

Ce triști și cuminți sunt bieții părinți... Tu n-ai timp să-i alinți și nici să-i accepți bătrâni și-nțelepți. Prin ei tu te vezi și nu poți să crezi că o s-ajungi tot ca ei... Ei încă

Ce cacealma și este groasă, dar e peste tot și cui îi pasă, poate că de asta suntem în delir, după falsul vocii și tot ce-i febril..., cu străluciri și vorbe scurte și toți ortacii vin

Pe acest întins pământ cu mii și mii de fire, ce pare-o-mpletitură sfântă De aur și safire. Și eu, și tu, din două fire, ne-am născut și am crescut, udați cu dragoste, iubire, cu toți purtăm

Să te revolți pe viață Că e crudă și ipocrită, Și e stăpână peste tot, Și râde de a ta soartă Și de fericirea neîmplinită... Și povara ei te-apasă, Și iar te revolți pe viață Că ți-a risipit