Elisabeta Gîlcescu

Învață de la zi să luminezi peste câmpii... Învață de la soare să dăruiești căldură-n floare... Învață de la mamă respectul și n-ai teamă, că norii ce-or să vină ea poate-n loc să-i țină, să

Și plâng înfundat Sugrumându-mi suspinele, Mă simt ruinat Și-mi adun doinele... Nu este vis Și nu m-am rătăcit Într-un abis Înlănțuit... A fost un coșmar? Acum, când sunt treaz, simt

Te asemăn cu o plantă care vrea să crească mare și o ia ușor în pantă după apa din izvoare, sau stă cu fața întoarsă, să îi picure-n petale stropii reci ce cad din ploaie și să nu se mai

Să ne întoarcem în copilărie Acum, când nu e prea târziu, Că poate mâine n-o să fie O zi cu apă în pustiu... Să ne întoarcem în copilărie Acum, când nu e prea târziu, Că poate mâine o să

Viața să-ți fie o bogăție, o revărsare de daruri și armonie, cu zile bogate și nopți liniștite, cunună de flori și vorbe șoptite... Viața să-ți fie vis și-mplinire, să fie sensibilă la tot ce

Noapte și zi... una plină de griji și de chin, alta tăcută și nevăzută, în care se crezu pierdută... Noapte și zi... una atât de îndrăcită și năucită, alta uitată de toți, părăsită, din care

Să poți înfrunta Furtuna din suflet, Ai forța, tăria, Dorința în cuget... Să poți renunța La tot și la toate, Și n-ai timp, răbdare, S-aștepți pân\' la noapte... Că noaptea e sfetnic Bun

Vin zile grele și e timpul Să-ți amintești c-un gust amar Ce fericit erai pe vremuri Și astăzi timpul cel hoinar Þi-a amintit că fericirea E-atât de crudă uneori O pierzi în zbor, o cauți

Mai presus de amintiri, De urcușuri sau iubiri, Este azi pe acest pământ, Un izvor de neînfrânt, Ce revarsă din cuvânt, Pentru mine, legământ. Chiar de zboară, luat de vânt, Și coboară pe

De te simți azi vinovat, Că ades am lăcrimat, Din vina ta, nu ți-a păsat Și-n nopți târzii tu m-ai lăsat, Cu ochii plânși, ca altădat`, Dar nu e loc de răzbunat, Nici acum sau niciodat`. De-ar

E frig pe afară, dar în casă e ger, îmi tremură mâna, speranțele pier... E frig pe afară, dar în casă e chin, că omul se schimbă când dă de venin... E frig pe afară, dar în casă e

Mi-e dor de Brâncuși... și a început să fie tot mai aproape de sufletul meu chinuit prin hârtoape, că mi-a venit așa, deodată, poate că în urma unui vis de fată, ce mă ducea prin locurile lui

În vremurile de altădată ale copilăriei mele, eram cea mai fericită când asistam cu emoție la revenirea păsărilor călătoare. Și apoi despre acestea vorbeam mai târziu, la fiecare început

Niciodată nu e prea târziu Ca să-ți spun acel cuvânt, dinlăuntru și afară, icoană a sufletului trist, acum și-n fiecare seară, și-n fiecare zi de vară, și-n fiece anotimp ce vine și

Tristețea pătrunde în suflet acum… E frigul de-afară, nu-i nimeni pe drum Și-n bezna cea deasă, un foc de lumini.... Un bec se aprinde și-s flori prin grădini... E semn că acolo e jale,

De vrei să vezi ce greu îți pică o haină grea și învechită, că omului de ce-i e frică, nu scapă-n veci, să iei aminte. Că-i tot mai grea și ponosită, de ani, și ploi, și levănțică. Și-o lacrimă

Când inima e tristă Și când un dor există, Când ochii-ți curg șuvoaie, Sunt lacrimi, nu e ploaie... Când nu mai ai cuvinte Și când mergi tot înainte, Când un nod se pune În glas și te

Când aduni an după an în șiragul vieții Și te trezești apoi în pragul dimineții, Că-s patruzeci de pietre, mărunte, șlefuite, Într-un sertar păstrate... La mine-s prăfuite. Și nimeni nu-l

Să-ți fie dor de-acel trecut, Meleaguri dragi, unde-ai crescut, Prea repede, te-ai împlinit Și n-ai știut cât te-am iubit... Să-ți fie dor de nopți târzii, Când eu te-aștept ca să revii, Cu

La Ei mi-e gândul și mi-e greu Că am plecat de-acasă, Și i-am lăsat pe amândoi Cu lacrimi grele-n poartă. Acum e însă prea târziu Să mă întorc acasă, Că am pierdut tot ce aveam, Eu l-am

Mi-e dor de tine, mamă, să-mi cânți, să mă alinți, Și-n poarta casei, iarăși, să mă aștepți zâmbind, Să-mi spui tot ce te doare și tu să mă asculți. Și să mă ierți, tu, mamă, cu-același suflet

Parc-o văd pierdută-n gânduri, În genunchi frecând la scânduri. Aplecată la război, Toarce, țese pentru noi... Și-o mai văd călcând prin casă, Sau citind cu noi la masă. Își strângea la piept