Poezie

Haină grea

2 min lectură·10 martie 2010

Mediu

De vrei să vezi ce greu îți pică

o haină grea și învechită,

că omului de ce-i e frică,

nu scapă-n veci, să iei aminte.

Că-i tot mai grea și ponosită,

de ani, și ploi, și levănțică.

Și-o lacrimă ce vrea să cadă,

cu grijă-o ștergi, să nu se vadă.

Ea cade-încet, nu-i ca o fragă

și este tristă-n prag de toamnă.

Nu-ți vine a crede c-a trecut,

prea repede și n-ai putut,

când erai mai tânăr și avut,

s-oprești în loc mărețul timp,

Să faci din el un anotimp,

o viața fără de sfârșit,

și-o bătrânețe fără de cerșit…

Și timp să ai, să vii, să-l vezi,

cum umblă alene pe alei

și-așteaptă-n mână un colac,

că-i vai de mama lui, sărac.

Și pașii-s grei și nu îi poartă,

nu sunt zglobii ca altădată,

să zburde pe cărări de munte.

Și cu sudoarea lui pe frunte,

ajuns la casa bătrânească,

c-așa-i tradiția românească,

săracul, la sărac a tras

și s-au unit și la necaz,

oricât de greu, n-a renunțat

i-a pomenit la parastas.

Și în pomelnic i-a trecut,

pe toți acei ce i-a știut,

de când pe lume s-a născut.

Încearcă-acum să faci ca el,

să-mparți și tu un colăcel.

001.167

Elisabeta Gîlcescu. “Haină grea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elisabeta-gilcescu/poezie/13932288/haina-grea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.