Compromisuri

Dacă există un compromis între pasiune, iubire, tandrețe, de ce n-ar exista și între ură, revoltă, mânie... Că este nevoie, poate că mai mult ca oricând, de cedări și eliberări, de renunțări și tatonări... Din disperare se nasc acele stări critice, de pustiire a sufletului rănit, de durerea trupului vlăguit și abandonat, de jalea și suferința celui care nu se poate regăsi în singurătate... Sunt căsătorii care par o greșeală de la începuturile ei, par o amăgire a ideii de a fi un cuplu fidel, în care se disting cele două corpuri ca fiind separate și atât de diluate, încât nu pot fuziona și reuși și cad mereu în capcana compromisului, se trezesc dezorientați și nu pot hotărî pasul următor... Supraviețuiesc cu chinuri și amăgiri, cu așteptări și recondiționări, cu forțări și implorări, se lasă în continuare amăgiți de cuvinte și gesturi, de atenții materiale... Dar nimic nu se leagă, oricâte eforturi ar depune fiecare, ajung să se urască, să dea vina unul pe celălalt, să se ocolească, să nu-și vorbească... Și încăpățânarea de a forța pentru a păstra ceea ce nu se mai putea lega și nici înnoda, că de prea multe ori s-a tot rupt și s-a tot înnădit... Că au insistat în a se cunoaște, că nimic nu a rămas neexplorat și interesul a dispărut, emoțiile s-au atrofiat și stau atârnați pe o pânză de păianjen, pe care au țesut-o fiecare, cu multe găuri, ca să fie capcane, să-i țină legați și întemnițați... Dar această țesătură nereușită a avut aceeași soartă ingrată, de a se rupe și abia atunci, cu picioarele pe pământ, ieșiți din zdruncinătură, au evaluat rațional starea și au hotărât separarea... Dar cu ce preț...