Marea Sforăială
Într-o relativă lume care doar a desfăcut, un sforăitor anume doarme de la început. S-a născut dormind desigur, tot dormind a și crescut, când vorbește doarme sigur, doarme când nu e
ESEla Solano astfel de zi
o zi ca asta în care ploaia îmi transformă inima într-un ciubăr și îmi trece prin ochi precum pașii târșâiți ai bunicii o astfel de zi mă agață de umăr și mă deșiră până la capăt rămân despovărată
ESEla Solanei sunt aici
cumva în mine stau adunați toți ca la șezătoare încercuindu-mi inima aproape confundabilă cu oricare dintre chipurile familiare peste care pâlpâie lumina palidă a trecutului cumva din mine ies
ESEla Solanîntâlnirea cu sfinxul
a trecut prea mult timp fără să mă gândesc la tine fără să privesc înapoi mi-am spus că acolo unde ești câteva secunde adăugate veșniciei nu mai contează așa cum nu mai contează faptul că ai
ESEla Solanlună nouă
e lună nouă sunt într-un colț de noapte și merg în genunchi pe marginea apei doar așa pot fi mai aproape de pașii tăi iar valul îmi spală picioarele cum le spăla pe ale tale
ESEla Solanrâzi
stau aici cu palmele lipite între genunchii strânși cu ochii goi / două găuri negre prin care mă scurg încet suficient de încet încât să mai am timp pentru o atingere stau aici și e noaptea
ESEla Solaninfinitezimal
pe drumul lui fiecare atinge cele patru dimensiuni ca o limitare la care este constrâns visând la lumi paralele și vieți de apoi uitând că el însuși reprezintă o altă dimensiune mult mai
ESEla Solande ce mi-e dor
de duminicile în care soarele îmi striga prin pleoape iar eu întârziam clipa deschiderii lor pentru a intensifica senzația de bucurie că totul începea atunci când lăsam lumina să treacă prin
ESEla Solanpedeapsa
prima decadă mie nu-mi plac oamenii am urlat / nu-mi plac am șoptit / și m-am strâns în poziție de fetus lângă ciobănescul meu caucazian / în cușca lui / pe salteaua plină de păr și miros de blană
ESEla Solanfără tine
stau ghemuită pe podeaua bucătăriei realitatea se lichefiază astăzi tristețea mea de fond s-a lățit ca o baltă înecându-mi fiecare segment de trup inima zvâcnește numără zile și nopți pe lângă
ESEla Solanziua a șaptea
viața începe aici în miezul haosului citadin cu pași risipiți în mocirla zilnică cu ochi întorși spre adânc impasibili la stridența din jur ies în stradă și parcă ies din mine ma pliez pe
ESEla Solanmodelul
eu vrea să se facă doctor pentru că mama i-a spus daca ajungi popă sau doctor o să câștigi o grămadă de bani mama e tare mândră de eu asta în puținul răgaz pe care îl are între două operații
ESEla Solanmoartea s-a așezat în ochii ei ca o plecare în costum nou și pălărie
are fața în formă de inimă cu nuanțe de roșu etalate sub o claie de păr morcoviu râde mult dar nu știe să zâmbească dinții albi sticlesc ironici râsul e ca o mască din care privirea taie cei
ESEla Solanhaine uzate
*** vezi cam asta se întâmplă cu oameni ca tine ajung pe la cincizeci de ani întrebându-se prin ce buzunar și-au pierdut certitudinile și dacă au știut vreodată că de fapt n-au știut le rămâne
ESEla Solanorașul văzut de sus
kiki doarme dimineața strivită de geam îi scormone ochii cu-n deget întins prin perdea se răsucește gemând kiki visează că doarme într-un pat imens îmbrăcat în catifea lângă el nimeni doar
ESEla Solanîncotro?
sunt doar un om ce-și tocește botinele pe un drum fără întoarcere și tot mai des mă întreb încotro singura certitudine mi-e greutatea care apasă pe tălpi sub părul negru și lung ce-mi acoperă
ESEla Solanmarea plictiseală
noi suntem risipitorii irosim trupuri căutându-ne înafara lor crezând că urcăm spre un cer pe care-l pretindem infinit aspirăm viața ca pe un fir de praf învățând să murim cu
ESEla Solanintrinsec
trecerea asta mă urcă oamenii mă prind în ei și toată nevoia mea de singurătate dispare în fața unor ochi care-mi vorbesc stau în trupul meu ca într-o scoică las apele să treacă prin mine să
ESEla Solanacelași cuvânt într-o altfel de dimineață
dimineți în care îmi respir lumina dintr-o absență în trupul tău încap litere pe care le așez pentru mai târziu când punându-le cap la cap formează același cuvânt dimineți în care chipul tău
ESEla Solanunplugged
*** cred că trecerile noastre se desfășoară unplugged de când cineva a hotărât că înlănțuirea poate fi infinit mai subtilă suntem noi și călcăm pe același pământ există un socrate în fiecare și
ESEla Solanmicroscop
aici e spațiul meu de tristețe locul în care îmi așez un scaun și multe goluri de jur împrejur câteva ceruri vin să se odihnească în timp ce eu în picioare nu tac nu vorbesc mă mărturisesc
ESEla Solantimpul nu a fost niciodată mai puțin important ca atunci
vorbeam despre devenire și despre timp ca o haină pe care o porți dacă vrei locuiam într-un spațiu infinit o lume a ideilor ochii erau pragul spre libertate iar trupul paznicul ei trăiam într-o
ESEla Solanflash
aceeași stradă același loc obosit bălți de soare arzând pe asfalt și tu oameni sau ce-or fi trec lumina se scurge prin mâini și dintr-o dată mă simt ca-ntr-un computer gigant rătăcind printre
ESEla Solansufletul e o sită în care rămâne doar senzația atingerii
prin mine trec oameni mamă nu se opresc doar mă ating și pleacă sunt un peron pustiu fără bănci îmbrăcat în absențe și nu mi-ai spus mamă că urma oamenilor doare nu m-ai învățat să risipesc
ESEla Solan