întâlnirea cu sfinxul

a trecut prea mult timp fără să mă gândesc la tine fără să privesc înapoi mi-am spus că acolo unde ești câteva secunde adăugate veșniciei nu mai contează așa cum nu mai contează faptul că ai plecat în anotimpul meu desfrunzindu-mă de o primăvară în care m-au traversat nesfârșitele ploi nesfârșitele umbre e 13 mai și lumina din oțetari s-a mutat brusc în camera ta câteva molii dansează prin aerul greu încărcat de toate tăcerile care s-au rostit și de toate cuvintele care s-au tăcut te caut cu mâinile printre firele de praf ca un orb într-un spațiu familiar pipăind geometria aerului așezat în jurul obiectelor îl trag ca pe o pătură peste mine ghemuindu-mă în fotoliul tău ca o carte închisă și nu mai simt altceva decât atingerea delicată a mâinilor tale deschizându-mă și nu mai văd altceva decât ochii tăi negri tăioși citindu-mă ... ar fi trebuit să mă înveți cum să mă recompun din absențe