lună nouă

e lună nouă sunt într-un colț de noapte și merg în genunchi pe marginea apei doar așa pot fi mai aproape de pașii tăi iar valul îmi spală picioarele cum le spăla pe ale tale cândva departe acolo unde marea stropește cerul lăsând urme sărate pe o margine de întuneric acolo încă se mai aude cântecul tău și vocea ta puternică stinge toate celelalte zgomote ale lumii în care eu nu mai sunt e lună nouă în piept arde mocnit un rest de lumânare din care ceara curge fierbine se prelinge ca o lavă prin craterele trupului meu spre ceea ce nu mai e trup spre locul acela din care mă furișez afară ca un fum în tenebrele nopții