am plâns abia acum

(nu mai știu nimic despre ea
dar încă mai sper să apară când se va trage cortina și întunericul va ieși la rampă
și poate atunci femeia se va rostogoli de pe obrazul aspru al cuvintelor pe care nu le-a rostit
în ochii mereu uscați ai bărbatului)

și pentru că asta mi-a amintit că sunt
am plâns din nou
îngenuncheată în fiecare lacrimă pe care nu am reușit să o opresc
să curgă repetat din ochii ei
am plâns abia acum când vulcanul meu și-a oprit strigătul pe muchia craterului
doar ca să vadă stelele cum dansează în culisele nopții
deși e zi deși soarele tot erupe pe dinăuntru
deși ochii bărbatului sunt mereu uscați
iar eu nu-mi mai pot aminti când a plecat femeia din mine