de ce mi-e dor

de duminicile în care soarele îmi striga prin pleoape iar eu întârziam clipa deschiderii lor pentru a intensifica senzația de bucurie că totul începea atunci când lăsam lumina să treacă prin mixtura impură și imperfectă de lumi matricea unicat din care ieșisem din nou un alt univers aflat la primele secunde după marele bum micuța elsa revendicându-și tăcut dreptul de a închide viața între pleoape și în trupul încă nesuficient crescut pentru a rupe magica legătură dintre ființă și neființă când noaptea își înfige colții de felină hămesită în cealaltă inimă a mea mi-e dor de taina din care m-a smuls zbaterea ei