haine uzate

*** vezi cam asta se întâmplă cu oameni ca tine ajung pe la cincizeci de ani întrebându-se prin ce buzunar și-au pierdut certitudinile și dacă au știut vreodată că de fapt n-au știut le rămâne doar conștiența unui drum neasumat pentru că în fond ceea ce s-a întâmplat are nu-i așa legatură cu soarta e atât de simplu să te agăți de crengile ei să-ți închipui că pașii se acoperă oricum de frunze și că trecerea este mai degrabă un abis în care cazi pană la porțile lui *** mă gândesc la realitatea în care trăim și cred că este doar o suprapunere a realităților fiecăruia ca și cum am fi o singură ființă privind înafara ei cu miliarde de ochi așa cum percepția ochiului meu stâng diferă de cea a ochiului drept tot astfel se modifică realitatea noastra atunci cand decuplează fie și-un singur receptor *** stau cu genunchii la gură și cu ochii lipiți de cartea deschisă pe ei mi-e foame de cuvintele pe care le scutur în mine dacă n-aș ști că de fapt stau în tine aș fi patruns cu totul în carte *** mă îmbrac în acest noiembrie ca într-o haină prea largă frigul îmi tine genele împletite n-aș mai coborî din respirația ta caldă și aromată ca un cozonac frământat de mainile albe și frumoase ale mamei lângă cuptorul încins *** într-un târziu mă ridic și îți spun că dacă toți am plecat din Adam și Eva cerșetorii pe lângă care trec zi de zi sunt frații mei și tu *** rămân doar așteptările noastre atârnate în cuier ca niște haine uzate