marea plictiseală

noi suntem risipitorii irosim trupuri căutându-ne înafara lor crezând că urcăm spre un cer pe care-l pretindem infinit aspirăm viața ca pe un fir de praf învățând să murim cu încetinitorul iesim toți din tipare inventate de plictiseală creștem la fel iubim la fel ne irosim la fel și nevoiți fiind plecăm la un moment dat aici începi tu e o oarecare oră din zi și te aștept vreau să te ating te zăresc mereu într-un foșnet de frunze într-o ploaie măruntă sau într-un nor supărat dar astăzi în mod special astăzi vreau să te ating trupul ăsta mi-e și prea mare și prea mic ceilalți mă sufocă nu am nevoie de ei dar nu pot fără ei vreau să ies din mine vreau să trec prin toți oamenii măcar pentru o secundă vreau să știu cum e să fii altcineva să mor de mii de ori și să o iau de la capăt să fiu nebună genială înspăimântător de frumoasă să țin universul în palme să mă joc de-a întunericul și lumina să fiu tot vreau măcar pentru o clipă vreau să fiu tu