moartea s-a așezat în ochii ei ca o plecare în costum nou și pălărie

are fața în formă de inimă cu nuanțe de roșu etalate sub o claie de păr morcoviu râde mult dar nu știe să zâmbească dinții albi sticlesc ironici râsul e ca o mască din care privirea taie cei ce-o cunosc îi spun morcoveață e băiețoasă înaltă slabă trage după ea o droaie de surori care îi seamănă are 13 ani mult curaj și muguri de aripi pe umeri într-o zi a văzut un om murind a stat și l-a privit împietrită până la ultima suflare întrebările se înghesuiau febril în minte timpul mișuna în jurul ei sub formă de oameni în halate albe atunci și-a amintit brusc de tataie care s-a trezit într-o dimineață s-a spălat s-a bărbierit și-a pus costumul și pantofii noi a mâncat o supă caldă și o friptură în sânge s-a întins pe pat a așezat pălăria lângă el le-a spus no acuma io mă cam duc și-a plecat