Marea Sforăială

Într-o relativă lume care doar a desfăcut, un sforăitor anume doarme de la început. S-a născut dormind desigur, tot dormind a și crescut, când vorbește doarme sigur, doarme când nu e văzut și când e văzut tot doarme, fiind astfel remarcat de-un expert în false-alarme care l-a și invitat ca să sforăie împreună la cel mai înalt nivel, unde țara e o glumă iar poporul un vițel pentru care câteodată mai lansează o alarmă, ca să-nvețe biata gloată cât mai abitir să doarmă. Astfel, marele-adormit s-a trezit dormind (ce bine!) c-un pontos desăvârșit pe-o spinare de bovine. Cum pontosul de poveste e expert și-n copiat, s-a gândit un gând să fure și pe loc l-a publicat: 'De din moț de parlament grăim către paviment, nu din minte, doar din gură, că-i prea multă tevatură. Te-am ruga, mări, ruga ca să dormi și dumneata cum se doarme în senat sau ca orice deputat și ca toți aleșii tăi sforăind de sună-n văi, sforăind de se prăvale muntele ce stă în cale, sforăind până se fură tot ce ai în bătătură; după care, fără naz, poți să te scobești în nas și, de vrei, mai poți privi tâmp și gol în lemnării. În concluzie vrem a-ți spune, nu te deștepta române; noi, de-aci din moț, promitem, când și când, să-ți mai trimitem vreun coșmar care să-ți pună creierul, o vreme bună, ori pe moațe, ori pe pliuri, ori pe multe bigudiuri.' Într-un colț de Românie, un român, biet om și el, stând întins pe-o năsălie, intonează subțirel: "Cum nu vii tu, Þepeș doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei, Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!"