Eduard Zalle

Și vine-o vreme, tată, când pui de-o parte visul, Doar patul îți aruncă un rânjet de barbar. Aștepți să te înghită în pântecu-i abisul, Iar talpa ta apasă trotuarele mai rar. Și când și unde

A fost așa o ploaie și-o vreme de urât, Parcă aveam o sfoară ce mă strângea de gât. Azi, soarele ne-alintă zâmbindu-ne discret Și parcă văd poetul iubindu-l pe poet... De unde astă stare?

E câmpu-atât de singur rămas în ochii mei Și soarele apune cam pe la ora trei, Doar luna-i fandosită și-și caută răgaz La mine-n bătătură, călare pe zăplaz. Trec nourii-franzele goniți de

Atât de mult m-am ridicat pe creste, Că am uitat de unde am plecat Și-n tumultul simțirilor agreste, Eu însumi sunt așa cum n-am visat. Ce-ai face tu să știi că-ți este viața Cum n-ai fi vrut

Ai putea crede tu că azi e o zi mai nebună, Descălțată de gri și cu arbaleta-ntr-o mână, Ca pe vremuri, când oamenii triști mai cântau? Mie, ziua de azi îmi zbiară-n urechi: „hau!”. Dezbrăcat

Nu mai deosebesc noaptea de zi, Mă-nvârt într-un carusel fără fund. Pân-la urmă, nu contează a fi În bezna ce crește, crește profund. Nu mai știu ce înseamnă frumosul, Urâtul e o stare de

Când cuvintele mele ți-au umplut gura, Ferchezuite ca pentru o sărbătoare, De sus, stele timide căzut-au de-a dura, Dintr-o gaură adâncă, hidoasă și mare. Te iubeam cu distincție și

Mă locuiește nemilos singurătatea, Speranțele-mi s-au stins pe rând Și, uneori, îmi regăsesc dreptatea Dormind, visând sau doar cântând. Mă locuiește necinstit o piază rea, Un soi de-a

E viața asta o himeră goală Și m-am trezit în ea fără să vreau, Și-un trântor mie-mi zice: „scoală!”, Un imbecil îmi strigă: „bau!” E viața asta floarea cea desculță, În mână-mi crește o

Am adormit în cântecul de flaut, Dar m-am trezit apoi nemângâiat Și m-am pornit ne-ntârziat să caut Iubirea ta pe cerul de cobalt. La antipozi trec caii de telur Cu coamele răsfrânte pe

unei poetese irascibile zisă și Raisa de pe Strei Poeta de pe Strei, vai, mă desfide, Săgeți aprinse-n inimă-mi aruncă Pentru că n-am iubit-o mai cuminte Și nici nu i-am îndeplinit

Mi-ar fi plăcut să te iubesc într-o vară Când trenuri marfare se-nghesuie-n gară, O gară pustie, insalubră și ternă, Dar ochii-ți plângeau îngropați într-o pernă. Mi-ar fi plăcut să te iubesc

Doarme amiaza răstignită-n grădină, Cercuri de fum naște pipa bunicului, Am dedicat ziua asta-ntreagă nimicului Și-mi doresc letargia, un veac să mă țină! Cum vine că nici tu n-ai nimic de

Mi-a înghețat speranța un soare autist, Nu pot percepe lumea așa cum este ea, Drept care, fără voie, eu însumi un lutist Mi-am suprimat lăuta în cămăruța mea. Amanetează-ți morbul de-a

Peste marginea tăcerii, lung răsună mândru glas: „- A-nviat Iisus din moarte și cu noi El a rămas!” Fără nicio-mpotrivire curg pe ochii lumii lacrimi, Nu e loc de amăgire, de minciuni și nici de

Stau de-a lungul pe o lespede lucind Și mă plâng cei cunoscuți și unii Ce-au venit, coliva-mi împărțind Lacomi, certăreți, hapsâni ca hunii. Nici acum de tihnă nu am parte, Stau întins

Dă-mi mie patimile tale Și caznele ce le-ai avut, În adăposturi hibernale Să pot dormi ca la-nceput. Și pe ulucă lasă-mi cheia Deceniului ce va veni, Să pot avea din nou femeia La fel ca-n

Când toți își cântă nemurirea, Eu plâng, deplâng nefericirea Acestei lumi care se vrea Mai bună, însă-i tot mai rea. Și-atât cât pot visa frumos Mă rog pământului mieros Să țină lumea cum o

De-ar rămâne din mine măcar un poem, Versul ce-abundă în creier și-n sânge, Să mă citești, ca apoi să poți strânge Cuvintele toate într-un soi de harem. Să mă respiri dimineața, ziua și

Trăiești și iubești și te temi, Iar visele toate-ți coboară În goale taverne și ierni Te-ngroapă-n ninsoarea de-afară. E totul așa cum ai vrut, Deși uneori te-ndoiești Și-n ochiul tău verde

Mă bântuie de niscai timp o obsesie: Să îți lipesc niște faianță și gresie Pe țâțele-ți planturoase, pe sfârcuri! Ce te hlizești așa?! Nu te bucuri? Altele-și pun silicoane în buze, Paiete,

Vino cu mine într-o zi oarecare, C-un ultim efort, să-mi citești din ziare, Știri, erezii și cancanuri frivole, Apoi istoviți, s-adormim în rigole. Și vom dormi-n locuințe lacustre, Și