Eduard Zalle

Dormeam transcendental, amorfic, Lungit în brazda de curând săpată. De-ar fi plouat, ar fi crescut adonic În ochiul meu un trup frumos de fată. Jur-împrejur curg visele de-a rândul Ca bărcile

Chiar aș putea avea șapte femei! Adică, trei plus patru, dacă vrei... Nu-mi cere să iubesc mai multe, Să-ndur blesteme și insulte, Să-mi spună lumea, fustangiu! Dar șapte-s de ajuns, eu

Eu sunt poetul cel mai trist Pe care lumea nu-l cunoaște Și dacă, totuși, mai exist, E pentru că în ochi îmi naște Mereu o lacrimă ascunsă, Mereu un cântec de albastru. Cu pana mea, de sânge

În pământul reavăn al florilor Crește nesiguranța-ntrebărilor: Cine ești tu? Cine sunt eu? Suflete rătăcinde mereu. Cad ploi nesfârșite de sus Și-un cântec de veacuri apus Mă face să cred

E lumea aceasta cum vrea ea să fie, Iar cerul sărută pământul mai rar. Ascultă-l, ascultă-l pe cel care știe Și harul, la rându-i, îl naște din har. E lumea aceasta-nvechită tavernă În care

Cuvintele îmi sunt ca niște pâini, Nisipul mai trosnește în cuptor Și tocul meu de soare-mbătător, Se zbate în strânsoarea unor mâini. Îmi coace inima alături nedospită, Colac de sărbători

în memoria lui Nichita Stănescu Nu pot vedea mai departe de orbul ochilor mei Din care renasc necinstit bătrânii atei... Și curvele cu ciorapii de plasă. Îmi place cum sunt, dar nu-ți

În ziua-aceea calmă cu întâmplări ciudate De care niciodată cu nimeni n-am vorbit, Mi s-a părut că zarea, în zbateri deșănțate, Te-a înghițit, iubito, pe seară-n asfințit. Și trupul tău departe

E plin în jur de reci tenebre Și de poemele funebre Pe care mi le scrii distrată... Semnând cu numele de fată, Ca nu cumva să te ghicesc! Am vrut demult să risipesc Din suflet îndoiala

Păcatelor mai vechi le sunt dator Cu-ntreaga mea ființă, cea de ieri Și când la pieptul tău, iubito, mă strecor, M-ascund de judecată și dureri. Păcatelor mai vechi le fac și plată, Acum că

Mi-e teamă de lumea de-afară, De lumea ce naște dureri. Când pasul în stradă coboară, Strivește sub el primăveri. Mi-e teamă de soarele negru Pe cerul de plumb agățat, De țipătul viu și

Mi-este rece peste trup, Sufletul, din crengi îmi rup. Ea îmi cântă și mă minte, Chicotind, râzând cuminte Într-o zi de vară rece Și urâtul nu-mi mai trece, Iar de sus, un cer străin Îmi

Þi-am adus flori colorate Să-ți aduci aminte, poate, De-o poveste, o-ntâmplare Despre steaua căzătoare. E-o poveste grea și tristă, Pune-ți ochii în batistă, Lacrimile să-ți mai

A uitat să mai plouă pe-aici. Inima a plesnit de căldură, E veche, mucezită și miroase. Barba i-a crescut aspră și sură. Câteodată, fără să vreau (Poate-i un vechi un obicei), Mai aștern

Mi-e sufletul atât de sus Că l-am atins chiar pe Iisus Pe cuiul năclăit de sânge. Ferice-i numai cel ce plânge. Mi-e sufletul metal încins, Capul de trup mi s-a desprins Sub barda unui tânăr

Bate vântul țâța florii Strepezind de ploaie norii, Se-nfioară mătrăguna Smiorcăindu-se întruna. Curg pe ochii lunii zoaie Cu miros acru de oaie, Stelele își strâmbă nasul Și își subțiază

Mi-e sufletul un câmp nemaisfârșit Pe care-mi zburdă visele zglobii La ceas de taină, stins, nedeslușit Când dorm cu toții: oameni și copii. Mi-e inima o mare-nvolburată, O zbatere a valului

Am amuțit în fața frumuseții ei Și, de necaz, i-am înjurat pe zei, Și-am ridicat o mână către stele, În noaptea cea dintâi a vieții mele! Era așa frumoasă... Nu știu cum M-a îmbătat al

M-am lepădat de tine fără veste Și am rămas al timpului contabil, Închis în violetul inefabil, Plătind tribut doar clipelor aceste. Sunt cleptoman la umbra ce coboară În fiecare noapte grea și

Eu te iubesc pe tine cum încă nu mai știu, Cu îndârjire oarbă, cu scâncete de prunc Și mâine și-altădată, când eu n-o să mai fiu, Să dai iubirea mea și celor care plâng. Eu te iubesc pe tine

Vom fi noi două umbre pe cerul de-ntuneric Pe care se mai plimbă doar luna ca o hoață Și vom pluti cu norii în haosul eteric De care numai gândul acum se mai agață. Rămâi tu, o femeie, eu mă

Iubito, astă seară vom petrece În vechiul birt din cartier, Unde patronul gras și chel Ne va servi friptură rece. Friptură de vânat domestic Și bere neagră, înspumată. Va fi o seară