Poezie

Eu sunt poetul

Oameni și câini

1 min lectură·24 decembrie 2014

Mediu

Eu sunt poetul cel mai trist

Pe care lumea nu-l cunoaște

Și dacă, totuși, mai exist,

E pentru că în ochi îmi naște

Mereu o lacrimă ascunsă,

Mereu un cântec de albastru.

Cu pana mea, de sânge unsă,

Pretind că sunt bardul sihastru.

Să n-aveți voi chiar nicio grijă

Atât cât eu am să vă scriu,

Pe urmă, de mă rupe-o schijă,

Să-mi faceți din condei sicriu.

Ce-adâncă liniște-i pe mare,

Că nu mai am vreo tresărire!

Dar vă mai plâng pe fiecare,

Iubiții mei! Să nu vă mire...

Vă plâng în tihnă și cu milă,

Acum, cât încă vă iubesc

Și-mi zboară-n suflet o acvilă

Când văd că numai eu greșesc.

E bine, nu-i vreo supărare,

Bastonul, iată, mă mai ține

Când pasul meu urcă-n cărare

Spre ninsele vârfuri andine.

Da, sunt poetul cel mai trist

Pe care lumea nu-l cunoaște

Și dacă, totuși, mai exist,

E pentru că un vers mă naște,

Și mă încântă, mă descântă

Același cântec de albastru

Și-n ochi o lacrimă-mi stă frântă.

Pretind că sunt bardul sihastru!

001.306

Eduard Zalle. “Eu sunt poetul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-zalle/poezie/14062219/eu-sunt-poetul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.