Poezie

Cine vorbește?!

Zăpezi siberiene

1 min lectură·31 august 2015

Mediu

Când cuvintele mele ți-au umplut gura,

Ferchezuite ca pentru o sărbătoare,

De sus, stele timide căzut-au de-a dura,

Dintr-o gaură adâncă, hidoasă și mare.

Te iubeam cu distincție și vulgaritate...

Cuvintele mele tăceau laolaltă cu tine,

De fapt, eu iubeam numai pietrele toate

Prefăcându-mă că mi-e bine, mai bine.

Am înțeles că Nichita e-un tainic cuvânt

Din care-au născut mai târziu necuvinte

Și din Raiul ăsta verde, proaspăt și sfânt

Am cules neprețuita dragoste – țin minte.

Din ziua în care cuvintele mi-au tăcut,

M-am pornit să adun pietre frumoase,

Strânge și tu ploaie, viforniță, cât de mult

Și lasă-le să-ți pătrundă în carne și oase.

Doar așa vei pricepe rostul venirii pe lume

Și de ce... de ce pietrele nu mor niciodată.

De aceea, i-am dat fiecăreia câte-un nume,

Fă la fel și nu te lăsa de ignoranță purtată.

Te iubeam cu smerenie, uneori ștrengărește,

Și cuvintele mele ascultau pietrele dulci;

Uimit, mi-am zis: Ia te uită, cine vorbește?!

Și așteptam cu răbdare să pleci, să te culci.

Când cuvintele mele ți-au năpădit gura,

Ferchezuite ca pentru neobișnuitul festin,

De jos, pietrele toate mi-au înghițit ura...

Și-ncep să-l deslușesc pe Nichita. Amin!

002.065

Eduard Zalle. “Cine vorbește?! .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-zalle/poezie/14077695/cine-vorbeste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.