Poezie
De-ar rămâne
Zăpezi siberiene
1 min lectură·
Mediu
De-ar rămâne din mine măcar un poem,
Versul ce-abundă în creier și-n sânge,
Să mă citești, ca apoi să poți strânge
Cuvintele toate într-un soi de harem.
Să mă respiri dimineața, ziua și seara
La dejun, în tramvai, pe stradă pășind,
Să te miri, să te rogi, și târziu adormind,
Să mă visezi în lumina ce-o picură ceara.
Eu să m-ascund într-o carte măiastră
Cu copertele groase și grele ca fierul,
Să n-o poți deschide, să n-afli misterul,
Ochii să-ți frângi nedumerită-n fereastră.
De-ar rămâne din mine o poveste duioasă
Să o spui la culcare nepoților tăi,
Eu să trec munții, oceane și văi
Și s-ajung pe-nserate la tine în casă.
De-ar rămâne din mine o vagă idee
S-o-mpărtășești colegilor la cafea;
Voi ieși într-o zi din carte, cumva,
Să m-așez în inima ta de femeie.
De-ar rămâne din mine măcar un poem,
Stihul ce urcă în suflet și-n sânge,
Să mă citești, ca apoi să poți strânge
Cuvintele toate într-un soi de totem...
001.236
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eduard Zalle
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Eduard Zalle. “De-ar rămâne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-zalle/poezie/14069232/de-ar-ramaneComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
